Pentru a putea face o analiză pertinentă, indiferent de domeniu, trebuie mai întâi de toate să cunoşti temeinic elementele după care se face aprecierea. În box, vorbim de criterii de arbitraj, care sunt în număr de patru: numărul loviturilor care-şi ating ţinta, ofensiva, defensiva şi stare generală în ring (care boxer a arătat mai bine).
Recent încheiata partidă dintre Floyd Mayweather şi Marcos Rene Maidana, a dat naştere unor discuţii aprinse în legătură cu o posibilă nedreptate care i s-a făcut de către arbitrii judecători bravului argentinian. Evoluţia peste aşteptări a acestuia, coroborată cu o zi mai puţin fastă a campionului, a dus la o partidă strânsă. Toate acestea suprapuse dorinţei foarte multora ca Mayweather să plătească odată şi odată pentru aroganţa şi opulenţa sa, au dus la retorici aprinse şi verdicte implacabile. Am să încerc în continuare, ca pe baza probelor (carţile de arbitraj, statistica loviturilor, video, experienţa proprie) să fac o analiză cât mai obiectivă astfel încât la final să avem o imagine cât mai clară asupra acestei partide.
Strategiile celor doi erau clare dinainte, desfăşurarea partidei aducând doar confirmarea, Mayweather fiind suveran în centrul ringului în timp ce Maidana a dominat în momentele în care a reuşit să-şi pună adversarul pe corzi şi să-l atace cu lovituri largi şi dese. Ce a surprins, a fost docilitatea cu care Mayweather a acceptat lupta la colţ şi pe margini deşi era evident încă din start că nu-l avantajează deloc această postură. Practic el a dus lupta adversarului, ceea ce a făcut deznodământul atât de palpitant.
Aveţi mai jos cardurile celor trei arbitri Michael Pernick 114-114, Burt Clemens 117-111 Floyd M, Dave Moretti 116-112 Floyd M 
(foto: fightnews.com)
În primele două reprize consensul este general, prima aparţinându-i pe bună dreptate lui Maidana (statistică lovituri 26 care şi-au atins ţinta/100 totale, faţă de 16/33 ale lui Floyd) iar cea de-a doua americanului care a fost mai exact şi a impus ritmul controlandu-şi adversarul. Egalitate 19-19
Rundul 3 consemnează prima divergenţă între judecători, doi punctand pentru Mayweather şi unul pentru Maidana. Oarecum surprinzătoare judecata din moment ce atât ca număr al loviturilor (22/83 Maidana vs 20/34 Mayweather) cât şi ca aspect vizual, a semănat mult cu prima repriză, Maidana fiind în permanenţă agresorul. Putem spune că cei doi arbitri care au punctat pentru american au făcut abstracţie de loviturile de forţă (20-14 pentru Maidana) dând credit jaburilor (6-2 pentru Mayweather) lucru puţin obişnuit în boxul profesionist. Nici criteriile nu pot fi argumentate pentru a-i acorda lui Floyd repriza, doar la capitolul defensivă el stând mai bine decât adversarul. În opinia mea, Maidana a cîştigat această repriză fără drept de apel. 28-29
Runda a 4-a e una încălcită, cu multe întreruperi, lovituri puţine, pe care se poate spune că Floyda câştigat-o prin acurateţe (80 % lovituri de forţă reuşite) şi deplasare superioare. Deşi Maidana a rămas fidel stilului agresiv, americanul a răspuns mult mai bine pe contră. Cei trei judecători au punctat la fel ca în repriza a 3-a deşi aspectul şi realizările au fost diferite. 38-38
Repriza a 5-a i-a aparţinut clar lui Maidana, Floyd resimţind din plin tăietura de la arcada dreaptă. 47-48
Următoarele două reprize, a 6-a şi a 7-a, sunt adjudecate în viziunea tuturor arbitrilor de Floyd. Dacă asupra rundei a 7-a nu sunt dubii, cred că repriza a 6-a îi putea fi dată cu uşurinţă la fel de bine lui Maidana, ea fiind una extrem de strânsă şi totodată greu de judecat (19/35 FM, 23/84 MM). Scoruri posibile: 67-66 sau 66-67.
Repriza a 8-a este una interpretabilă, Floyd fiind mult mai prezent în ring şi dominând primele două minute şi punându-l pe argentinian pe piciorul din spate, Maidana răspunzând mai hotărât în a doua parte (20/39 FM, 23/77 MM). Eu i-aş fi dat repriza lui Mayweather (agresivitate, lovituri mai clare). Doi arbitri i-au dat-o lui Maidana, unul lui Floyd. Scoruri posibile: 77-75 sau 75-77.
9 şi 10 sunt ale lui Mayweather (23/45 şi 20/30 FM faţă de 11/56 şi 16/66 MM). Armonie şi în cazul arbitrilor. Scoruri posibile: 97-93 sau 95-95
După părerea mea, cei doi şi-au împărţit echitabil ultimele şase minute. Deşi echilibrate ca număr de lovituri (20/37, 20/44 FM şi 17/58, 15/67 MM), în rundul 11 Maidana a fost dominator şi a impus ritmul în timp ce în al 12-lea iniţiativa a fost preluată de Mayweather care a răspuns eficient pe contre şi a arătat mai sigur pe el. Scoruri posibile: 116-112 Mayweather sau 114-114.
În concluzie, am ajuns de-a dreptul şi perpendicular la două din cele trei scoruri ale arbitrilor judecători. Două variante posibile, din care a fost aleasă cea “de siguranţă”. Poate că Maidana ar fi meritat egalul pentru determinarea şi curajul pe care le-a arătat. Poate că într-o lume a boxului extrem de corectă şi care ar gândi şi cu inima, am fi putut asista la minunea aşteptată de atâţia ani. Dar în mod cert acest lucru ar fi afectat grav afacerea aşa încât mesajul pe care acest meci îl transmite este că e nevoie de ceva mai mult pentru a putea dărâma mitul care produce banii.