„Ferește-te de cheltuielile mărunte; o scurgere mică va scufunda o corabie mare.”
Benjamin Franklin
În box, reputația este uneori mai importantă decât palmaresul. Campionii își construiesc imperii din victorii, dar publicul cumpără nu doar bilete, ci și povești. Timp de două decenii, puțini au înțeles acest lucru mai bine decât Floyd Mayweather Jr.
El nu a vândut doar box, ci și imaginea omului care putea scoate din buzunar milioane de dolari doar pentru a demonstra că le are. Mașini exotice, avioane private, munți de bancnote afișate pe Instagram și porecla „Money” au devenit parte a brandului său la fel de mult ca titlurile și defensiva care l-au dus la 50-0.
Acum însă, omul care și-a construit legenda pe ideea că banii nu sunt niciodată o problemă se află în centrul unei povești în care problema pare să fie exact aceasta.
Potrivit documentelor judiciare din Nevada, Mayweather se confruntă cu două acuzații penale grave după ce ar fi folosit un cec fără acoperire pentru a cumpăra un ceas de lux în valoare de 200.000 de dolari de la magazinul Gold & Beyond din Las Vegas. Procurorii susțin că fostul campion ar fi știut că nu existau suficiente fonduri disponibile în cont în momentul tranzacției. Acuzațiile sunt de furt de bunuri în valoare de peste 100.000 de dolari și de emitere a unui cec cu intenția de a frauda.
În box, există campioni, pretendenți, vedete și apoi există oamenii fără de care niciunul dintre cei de mai sus nu ar exista. Li se spune journeymen sau într-o traducere aproximativă, zilieri.
Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă cu adevărat această profesie, poți începe cu numele lui Fonz Alexander. La prima vedere, recordul lui pare o greșeală de tipar: 10 victorii, 183 înfrângeri, 2 egaluri, 195 de meciuri profesioniste, 892 de reprize disputate. Pentru cineva care nu înțelege boxul, aceste cifre par dovada eșecului. Cei care însă cunosc fenomenul, știu că aceasta este dovada supraviețuirii.
Pentru că un journeyman nu este plătit să fie campion. El este plătit să apară și să încaseze. Bani puțini și pumni mulți. Să accepte meciuri în ultimul moment, să urce în mașină dimineața și să conducă sute de kilometri, să intre în ring în orașul adversarului, să lupte în fața publicului ostil, să asculte prezentatorul pronunțând numele adversarului cu entuziasm și pe al lui cu indiferență și să reziste.
Multe dintre vedetele britanice ale ultimului deceniu au împărțit ringul cu Alexander. El a fost acolo pentru a le testa caracterul, condiția fizică și profesionalismul. Nu pentru a le lua locul, ci pentru a le obliga să și-l merite. La zece dintre ei le-a tăiat aripile. În ciuda numărului mare de înfrângeri, de regulă procentajul knockouturilor acestor zilieri este unul ridicat, uneori singura metodă de a-și face dreptate fiind aceea de a pune adversarul la podea definitiv.
Există o regulă nescrisă în box: pentru a ajunge campion, mai întâi trebuie să treci de câțiva journeymani. Acești veterani au văzut totul. Campioni mondiali la debut, pretendenți care au dispărut la prima înfrângere, talente uriașe irosite. Ei au dat aripi dar au și ruinat visuri.
Fonz Alexander a petrecut mai bine de un deceniu făcând exact asta. Nu va apărea în clasamentele pound-for-pound și nici nu va fi introdus în Hall of Fame. Există însă o formă aparte de respect în lumea boxului de care el și alții ca el se bucură, iar ea nu poate fi cumpărată cu centuri. Este respectul celor care știu cât de greu este să urci în ring de aproape două sute de ori. Să fii lovit, să pierzi în mod repetat și totuși să te întorci pentru a o face din nou săptămâna următoare.
Caracterul lor nu se găsește în coloana victoriilor, ci în cea a prezentărilor la gong. Pentru că uneori, în box, curajul nu înseamnă să câștigi, ci să înfrunți adversitatea și să continui.
Cadoul de Craciun pentru fanii boxului poate e o parere exagerata insa astazi la Riyadh,Arabia Saudita am avut parte de o noua gala sub bannerul Ring Magazine si anume Ring V:Noaptea Samuraiului,totul bineinteles cu banii sauditi al lui Turki Alalsheikh si delegat ca promotor a fost Hearn.
O gala cap de afis cu 2 boxeri in top 10 pound for pound in lume aflati la ultimul pas inaintea unui mega meci anul viitor.
In primul meci fostul campion mondial de juniori Reito Tsutusmi(4-0,3 KO) a trecut prin KO in repriza a 4-a de mexicanul Leobardo Quintana(12-2,5 KO).
Multe nu sunt de zis,a fost un scurt razboi mexicano-japonez insa as zice ca ca cel poreclit Tsumi mai are mult de lucru pana la elita,e prea usor de gasit si cam oricine pune manusa pe el si nu greu.Se prea poate ca atunci cand creste in clasa sa piarda.
Probabil nu ati auzit de acest nume sau daca ati auzit de el nu l-at vazut luptand,dar pregatiti-va caci urmeaza o poveste aproape incredibila.
S.T. Gordon s-a nascut in aprilie 1959,in o familie cu 15 copii.Deci pe langa el si parintii sai domnul Gordon avea o casa de impartit cu o duzina de frati.Datorita acestui motiv a si primit prenumele pe care il poarta:Eventual,dupa atatia copii mama sa a obosit sa mai gaseasca nume pompoase si lui i-au revenit cele doua litere.Cele doua litere nu inseamna sau tin locul vreunei scurtari(precum si S-ul din numele fostului presedinte american Harry S. Truman).
Destul de ciudat pana acum dar mergem inainte.
Domnul Gordon trece la profesionisti in 1977 cu zero experienta la amatori.Zero.Fara meciuri,fara demonstrative,fara smokere(acele meciuri, care desi aveau loc nu se treceau pe palmares si erau o sursa buna de experienta pentru tinerii boxeri,deseori mentionate de Mike Tyson in cartea sa).Nimic.Pur si simplu intr-o zi a devenit boxer profesionist.
Antrenorul sau a fost o figura cel putin la fel de misterioasa precum a fost si el,un tip pe nume Chuck Harris,care pretindea ca a fost un welterweight de anvergura in anii 50 cu aproape 200 de meciuri oficiale sub numele sau ba chiar domnul Harris zicea ca luptase cu nume importante din divizia mijlocie a vremii precum Walter Cartier sau campionul Jake LaMotta.Problema este ca nimic din ce spunea domnia sa nu putea fi verificat.Numele sau nu apare niciunde in era aia si nici pe Boxrec,Fight Fax sau CyberBoxingZone sau oricare alt site de specialitate.Singura sursa care mentioneaza informatiile este un articol din New York Times,…care insa mai mult ca sigur preluase informatiile chiar de la Harris.
Si mai ciudat…dar hai sa mergem mai departe.
Gordon,1,83 m,este listat ca fiind un semigreu,insa accepta meciuri si la grea caci asta era un mod mai bun de a-si castiga painea.Tineti minte ca la sfarsitul anilor 70 era o scena robusta la semigrea,poate nu la fel de puternica precum 5-6 ani mai incolo insa dura fara doar si poate.Fara indoiala ca sal upti atunci in acea divizie dar si cu oameni de peste 90 kg era un job extrem de dificil.
Primul meci notabil televizat al lui Gordon este impotriva unui tanar in panta ascendenta de mare anvergura pe nume Gerry Cooney.In acest punct doar un singur oponent a terminat in picioare un meci cu Cooney care avea un palmares de 10-0 cu 9 inainte de limita.Gordon a devenit a doua persoana care nu a fost facuta KO de catre Cooney.Dar asta nu inseamna ca a terminat cele 10 reprize programate.Ciudat?Da pentru ca a petrecut cele 4 reprize disputate facand sprinturi prin ring refuzand contactul direct pana cand arbitrul s-a saturat si l-a descalificat.In mod neobisnuit(pentru noi doar) antrenorul Harris a mentionat ca au fost furati si ca boxerul sau se pregatea sa-l scoata pe Cooney,care era exact unde il voiau ei(netinand cont ca exista video cu meciul care…arata cu totul altceva).
Video Gerry Cooney vs S.T. Gordon(incepe din repriza a 3-a):
Deasemenea,intrand in meciul cu Cooney,palmaresul sau oficial (si cel care a fost aratat la televizor)pentru Gordon a fost de 11-2.In realitate era doar 6-2.
5 meciuri au fost literalmente inventate si mai tarziu scoase din palmaresul sau.Acestea nu au fost ultimile meciuri science-fiction din palmaresul sau.
La sfarsitul celui de-al doilea an de profesionisti domnul Gordon avea un palmares(real) de 8 victorii si 5 infrangeri.Cooney ramasase cel mai mare salt in calitate de adversari pana atunci asa ca te astepti sa cam dispara din peisaj nu?Asa era normal nu?Gresit.
Gordon se reinventeaza si incepe sa rupa tot,din 1979 si pana la jumatatea lui 1983 mergand 12-0 cu 10 inainte de limita castigandu-si reputatia sa istorica de un real puncher.In acest sir isi razbuna si ultima infrangere inainte de revigorare,in fata lui Earlous Tripp din Las Vegas,de doua ori chiar,ambele prin KO(Tripp era cel invins de Cooney la amatori pentru a castiga Golden Gloves ul new yorkez din 1976).
Ciudat rau nu?Mergem si mai mult in sfera ciudatului….
Stiti ce mai face in acest sir de 12-0?Il bate pe Carlos Sugar De Leon sa devina doar al 4-lea campion WBC la cruiser.Chiar reuseste sa isi si apere centura odata,in fata lui Jesse Burnett,pana sa o cedeze inapoi in fata lui De Leon.
Dar stiti ce face inainte de revansa cu De Leon in timp ce era campion in nou divizie inventata atunci cruiser?Urca nonsalant la grea din nou sa-l invinga pe un anume Trevor Berbick la doar 17 luni de cand acesta il bagase in retragere pe Muhammad Ali,si 3 ani inainte ca Berbick sa castige o centura la grei.Gordon il invinge lejer la puncte pe un Berbick extrem de letargic.
Sugar De Leon isi recapata centura in vara lui 1983,la doua luni dupa meciul cu Berbick, si asta e ultima oara cand auzim de el.Pana la toamna lui 1987 cand ,revine sa-l intalneasca pe un baiat din Detroit pe nume Dwain Bonds,cu un palmares de doar 13-13-2,si pierde prin KO1,singura sa infrangere inainte de limita.
Dupa aceea…..nu s-a mai auzit vreodata de el.Nu interviuri,nu mentionari,nu articole NIMIC.Este ca si cum nu ar fi existat si a fost doar o inventie a imaginatiei noastre.Si acelasi lucru il putem spune si despre antrenorul sau Harris.
Eu,cel putin nu am reusit sa mai gasesc nimic despre acesti doi oameni,care in o era moderna,au lasat incredibil de putine urme.
Oare S.T. Gordon a existat?Sau e doar imaginatia noastra?
Nu degeaba se spune că soarta îi răsplătește pe cei curajoși. Curajul de a înfrunta orice adversar i s-a pus în față i-a adus lui Ionuț o oportunitate de zile mari. Pe 21 iunie în Resorts World Arena din Birmingham, Anglia, Ionuț “Il Capo” Băluță (17-5-1, 3 KO) va urca în ring pentru a-l înfrunta pe britanicul Peter McGrail (11-1, 6 KO), înlocuindu-l în ultimul moment pe accidentatul Shabaz Masoud în main event-ul galei.
Ionuț și-a construit o reputație de temut în boxul european în ultimii ani, stricând de mai multe ori planurile britanicilor de a-și promova prospectele și câștigându-și pe bună dreptate statutul de “Professional Headache” (Durere de Cap Profesională) de când l-a învins pe TJ Doheny în 2020. Ultima sa victorie, din martie 2025 asupra lui Brad Strand, nu a făcut decât să-i întărească renumele de boxer care evoluează dincolo de palmares și de sorții cu care este creditat de casele de pariuri sau specialiști.
Adversarul lui, Peter McGrail (11-1, 6 KO) este un produs al școlii de box amator a Marii Britanii, el fiind cuprins în programul lor olimpic timp de mai mulți ani și făcând parte de asemenea din echipa națională. A cucerit bronzul la Jocurile Olimpice de Tineret din 2014, a ieșit campion european în 2017 la Kharkiv iar un an mai târziu a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Commonwealth-ului. Este de asemenea medaliat cu bronz mondial în două rânduri (2017 și 2019), iar în 2021 a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a fost învins în primul tur.
Eric Tudor a ieșit învingător din primul main event al carierei, impunându-se prin decizie unanimă în fața americanului Kevin Johnson (12-5-0, 8 KO). Dacă e să privim lucrurile cu ochiul criticului, trebuie spus și că prestația sa a arătat că vulnerabilitățile care au dus la înfrângerea din octombrie 2023 sunt încă acolo și produc în continuare probleme.
Intrat bine în meci, a controlat ringul și acțiunea în primele reprize impunându-și calitățile fizice, alonja superioară și fundamentele nobilei arte mai temeininc puse. Puținele lovituri ale lui Johnson care și-au atinț ținta pe debut de meci i-au lăsat urme pe ochiul stâng, urme vizibile încă din repriza a doua, dar care nu l-au împiedicat să-și impună clar stilul în primele șase runde.
În repriza a 7-a Johnson începe în forță cu combinații și îi deschide arcada stângă lui Eric, sângele începând să îi șiroiască pe față. E cea mai bună repriză a americanului, una adjudecată clar. Încurajat de acest lucru dar și de pasul în spate făcut ce mai probabil pe fond de oboseală de boxerul nostru, Johnson începe să conteze, fiind mai clar și în runda a 9-a și dominând părți din reprizele 8 și 10.
După zece reprize antrenante, meritat, toate cărțile de arbitraj îl indică învingător pe Eric Tudor (98-92, 97-93, 96-94).
Privit pe ansamblu, el a fost mai consistent, a avut loviturile mai clare și a dominat majoritatea timpului, dar momentele bune ale adversarului său au dezvăluit o apărare fragilă, aceeași păcătoasă cădere accentuată în a doua jumătate a meciului și o rezistență scăzută la presiune. Așa cum a bine a punctat comentatorul galei, Tudor are un jab bun, dar pentru a fi competitiv îi trebuie un jab de forță care să oprească adversarii din avansul lor. Ori când Johnson a apăsat pedala de acelerație, a putut trece ușor de brațul din față, ducând lupta la baionetă, adică pe terenul preferat de el, lucru care în fața unui puncher mai redutabil poate cântări mult mai greu.
Ca și concluzie, Eric Tudor a trecut cu bine hopul de azi adăugându-și victoria cu numărul 13 la profesioniști. Cât timp l-a ținut suflul și a putut menține distanța, a arătat un box disciplinat, eficient plăcut ochiului. Ne-a reprezentat cu cinste în main eventul unei gale cu vizibilitate, ceea ce nu e deloc puțin lucru. Mai are încă mult de muncă și sper ca stafful lui să fie suficient de inteligent ca să identifice și remedieze din mers lucrurile înainte de a fi aruncat în arenă cu un adversar mai valoros, pentru că în această afacere cinică numită box profesionist, timpul și răbdarea sunt două lucruri pe care cei care pun banii la bătaie cel mai adesea nu și le permit.
Felicitări Eric Tudor și mult succes în continuare!
După o prestație remarcabilă în ultimul său meci, unde l-a dominat clar pe Eduardo Calderon (28-1-0), tânărul pugilist român Eric Tudor își continuă ascensiunea și va lupta în main eventul galei de săptămâna viitoare din Long Beach, California, transmisă pe platforma DAZN.
Adversarul său va fi americanul Kevin Johnson (12-5-0, 8 KO). La 32 de ani, Johnson este cunoscut ca fiind un veritabil “tester de talente”, un boxer dur, care a încurcat socotelile multor prospecte neînvinse. dintre care îi amintesc doar pe Rock Dodler Myrthil (17-0-0) și Luis David Salazar (15-0-0). Așadar, un test real pentru Eric.
Clasat în prezent pe locul 82 mondial în ierarhia BoxRec la categoria welterweight (66,7 kg), o victorie în fața lui Johnson i-ar asigura lui Tudor un loc în top 50 mondial – un pas uriaș pentru cariera sa.
Parcursul lui Eric după înfrângerea neașteptată din 2023 în fața lui Jose Luis Sanchez a fost impresionant. De atunci, a adunat trei victorii convingătoare, arătând clar că a învățat lecțiile boxului profesionist și că e mai hotărât ca niciodată să ajungă în vârf.
🔔 Toate privirile vor fi pe el săptămâna viitoare. Mult succes, Eric!
Ne-am trezit astazi cu o veste trista,figura emblematica a credintei in sine,a reinventarii si a determinarii,fostul campion olimpic si dublu campion mondial George Foreman,a trecut in nefiinta la varsta de 76 ani.
Un vesnic campion al schimbarii Foreman povestea cu amuzament ca primul schimb de replici cu un antrenor a fost : “Mare esti,urat esti,sa vii maine la 12 la antrenament”.
A intrat in JO din Mexic in mare parte ca si un oarecum incepator cu un palmares de doar 16 victorii si 4 infrangeri fiind depasit clar de ceilalti participanti ca si experienta.Nu a contat,si-a facut culoarul sa para un joc lejer distrugand tot ce este in cale pana in finala(chiar si pe conationalul nostru Ion Alexe) unde l-a intalnit pe mult mai experimentatul sovietic Jonas Cepullis,sportiv cu peste 200 de meciuri la activ.Calitatea sa fizica si emotionala s-a vazut de atunci eliminand orice defect tehnic.
A trecut la profesionisti ,fiind un personaj mai degraba hulit datorita trecutului sau de borfas de strada si pus in contextul erei sale,cea mai buna la grea din istorie,unde era in antiteza cu sarmul lui Ali,onoarea lui Frazier sau perfectiunea fizica a lui Norton.
A distrus tot in cale,a castigat titlul in cea mai distrugatoare maniera posibila in 1973 dar l-a pierdut in celebrul Rumble in the Jungle in 1974 el fiind dope-ul din rope-a-dope-ul lui Ali.
Meciul anului in 1976 cu un alt baiat rau al erei in Ron Lyle a precedat infrangerea din 1977 in eliminator de titlu cu Jimmy Young dupa care ,in vestiar dupa meci a avut o epifanie tipand ca a fost in sfarsit gasit de Iisus Hristos.Antrenorul sau,Gil Clancy,credea ca boxul sia pus amprenta asupra creierului sau.
Devine preot,se lasa de box si se ocupa de biserica locala si centrul de copii pe care il avea in grija conducand toata ziua intr-un Volkswagen mic aducand pace si pe Dumnezeu mai aproape de oameni.In acest mod ramane fara bani si la 38 ani si falit face pasul inapoi spre box pentru biserica.
A fost vazut ca o gluma proasta,nimeni nu credea ca la 38 ani dupa 10 ani pe tusa cineva poate reveni in elita.Nu a sarit direct la titlu,a dat timp corpului sau sa se ajusteze din nou la box,incepand practic de la zero.
Meciul cu Gerry Cooney a fost meciul unde presa a sarit de partea sa,intr-un duel al puncherilor George l-a sfarsit pe Gerry in sub 2 reprize pentru a porni scarile rulante catre titlu si bani.Presa si publicul nu il mai vedea ca un circar sau o gluma,acum erau de partea sa.
Campania publicitara pe care a avut-o in anii 90 a fost istorica fiind cotat la un moment dat ca cel mai popular american si favorit intr-o eventuala cursa electorala.
Tot atunci a dat drumul si la celebra sa afacere,the George Foreman Grill-grillul minune care nu te ingrasa cand aveai chef de un gratar cu prietenii si care a adus 200 milioane de dolari vanzand peste 100 milioane de unitati mondial.
Tot in perioada aia primeste o sansa la titlu cu Evander Holyfield si desi a avut o prestatie buna nu a fost destul sa castige centura.
Dupa infrangerea din 1993 cu Tommy Morrison,intr-un mecki unde era favorit parea totul gata.
Micheal Moorer castiga titlul de la Holyfield si stiind ca cel mai mult sens in box o fac dolarii merge dupa cel mai sigur si bogat meci-o noua campanie publicitara cu acelasi George.Insa de data asta,asa cum a zis comentatorul Jim Lampley “It happened!” si desi condus clar la puncte dupa 9 reprize o directa de dreapta il pune in lumea viselor pe Moorer si Foreman redobandea titlul mondial la 45 ani,la 20 ani dupa ce l-a pierdut in Zair purtand aceeiasi pantaloni din acea seara.
Va las si documetnarul BiG George din 2017 o trecere in revista a carierei sale.
La revedere George,tripleta de aur este acum completa,Muhammad si Joe pot sa faca schimb de partener de sparring acum.
Accidentarea lui Sam Goodman (19-0-0) a recidivat, acesta retrăgându-se definitiv din înfruntarea cu Naoya Inoue.
Campionul absolut al categoriei 55.3 kg (Junior Featherweight) și unul dintre cei mai buni boxeri ai planetei, Naoya Inoue, are în continuare dificultăți în a-și găsi adversari pe măsura valorii sale. După ce meciul programat inițial pe 24 decembrie anul trecut împotriva lui Sam Goodman s-a amânat din cauza unei tăieturi la ochi a australianului, aceasta se pare că s-a redeschis făcând imposibilă întâlnirea de pe 24 ianuarie din Japonia.
În locul lui Goodman va intra în ring pentru a-și juca șansa carierei sudcoreanul Ye Joon Kim (21-2-2), locul 57 mondial, un boxer fără nume sonore în palmares și al cărui statut pare a fi de victimă sigură pentru nemilosul Inoue.
Dintr-un meci de interes scăzut, ce trebuia să fie cel cu Goodman, s-a ajuns la unul fără niciun interes, în afara, desigur, a înfocaților fani niponi pentru care nu are importanță cine cu cine luptă. Naoya Ionue merită categoric mai mult și sper ca anul în curs să-i ofere deschiderea și oportunitățile demne de talentul său.
La supergrei gloria e împărțită doar la doi, care s-au și întâlnit între ei în octombrie 2023, intr-o partidă cu deznodământ controversat pe marginea căreia am insistat la momentul respectiv. Din punctul meu de vedere Usyk nu mai are ce să demonstreze boxului și eu în locul lui m-aș retrage în glorie. Orice meci de aici încolo ar reprezenta un risc să piardă aura de invincibilitate și să-și știrbească moștenirea. I-a cam bătut pe toți a fost și campion absolut pentru o perioadă de timp. Mai mult nu există.
Dacă totuși decide să rămână, revanșa cu Dubois ar avea sens, englezul fiind din nou pe val după victoriile înainte de limită la Hrgovic și Joshua. La cum a arătat în al doilea meci cu Fury în care a încasat lovituri puternice la corp și sub centură fără să clipească, cred că misiunea într-un al doilea meci cu Dubois ar fi mai simplă ca prima dată. Diferența mare de mobilitate și tehnică ar fi prea mult pentru temerarul britanic. Dar oricum, ar fi un meci frumos de făcut și văzut.
Ring Magazin 