canelolaraSaul Alvarez – 23 ani, înălţime 175 cm, alonjă 179 cm, 42 victorii, 1 înfrângere, 1 egal, rată KO 69%, lovituri conectate 42 %, lovituri încasate 24 %, medie lovituri pe repriză 49 dintre care 20 jaburi şi 29 lovituri de forţă; experienţă la profesionişti 7 ani şi 6 luni; antrenori: Don Chepo şi Edison Reynoso. #2 WBC, #2 WBA, #2 WBO, #1 Ring Magazine

Erislandy Lara – 31 ani, înălţime 175, alonjă 191, 19 victorii, 1 înfrângere, 2 egaluri, rată KO 55%, lovituri conectate 36%, lovituri încasate 20%, medie lovituri pe repriză 47 din care 21 jaburi şi 26 lovituri de forţă, experienţă la profesionişti 6 ani; antrenor Ronnie Shields. WBA Campion, #2 Ring Magazine.

Un meci de zile mari, cu potenţial de spectacol. După înfrângerea la Mayweather, Alvarez îşi riscă viitorul pentru a dovedi că e croit din stofă de campion. L-a ales pentru a reveni în primplan pe unul dintre cei mai evitaţi şi periculoşi boxeri ai categoriei, cubanezul Erislandy Lara. Va fi o partidă complicată pentru Alvarez dacă nu va reuşi să-şi fixeze adversarul. Şi cel mai probabil nu va reuşi, pentru că Lara are o mobilitate foarte bună şi o acurateţe a loviturilor directe de invidiat. Îşi bazează ofensiva pe braţul din spate (directa de stânga, Lara fiind de gardă inversă) pe care îl pregăteşte cu un jab care dictează distanţa. Atacă din unghiuri greu de anticipat şi datorită alonjei îşi atinge de cele mai multe ori ţinta. Nu este un boxer de volum şi acest lucru ar putea fi în dezavantajul său contra lui Alvarez dacă nu îşi impune convingător forţa, având în vedere că luptă oarecum în deplasare iar dacă se va ajunge la judecata la puncte, lucrurile devin destul de relative. A mai fost nedreptăţit în trecut în faţa unui management puternic, decizia din partida cu Paul Williams fiind considerată furtul anului.

Scenariul desfăşurării partidei este unul destul de previzibil cu Alvarez în rol de urmăritor şi cu Lara desenând traiectorii largi (uneori prea largi) în ring şi atacând sporadic cu 1-2-uri. Alvarez va cauta loviturile la corp, Lara va miza pe cele la figură. Dacă mexicanul va reuşi să lovească suficient de puternic la corp încât să-şi încetinească adversarul, şansa la victorie va fi a lui.  În caz contrar, dacă Lara este lăsat să-şi facă jocul, Canelo va avea nevoie de multă gheaţă după terminarea partidei.