Tags
IBF a impus ca Ionuţ Dan Ion să-l întâlnească pe italianul Leonard Bundu (31-0-2) pentru a desemna următorul adversar obligatoriu al englezului Kell Brooks, deţinătorul centurii. Ionuţ este clasat pe locul 2 în clasamentul IBF şi vine după o serie de patru victorii consecutive. Ultima dată el a boxat în luna mai a acestui an, când l-a învins prin knockout tehnic în repriza a cincea pe polonezul Lukasz Janik (12-6-1).
Intenţia oficialilor IBF e ca partida Dan – Bundu să aibă loc în următoarele patru luni. Dacă nu se va ajunge la un consens, în luna septembrie va avea loc o licitaţie pentru a desemna organizatorul meciului.
În decurs de nouă luni de la câştigarea centurii (16 august), Kell Brooks va trebui să o apere în faţa challengerului impus de IBF. Până atunci, el poate lupta cu orice boxer din top 15 sau deţinător al celorlalte titluri (WBA, WBC, WBO).