Preşedintele Leonard Doroftei se plângea zilele trecute că fostul său aliat, actual oponent, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Box şi consilier al ministrului Tineretului şi Sportului, Vasile Cîtea, l-a gratulat cu sintagma “mă piş pe tine”. Condamnabilă în sine, deşi ruptă dintr-un context mai general în care cu siguranţă nu a primat literatura, expresia evocă o stare de fapt generalizată în sportul şi societatea românească a zilelor noastre, în care urinatul pe valori devine încet încet sport naţional. Răzvan Burleanu urinează verbal pe Gheorghe Hagi, cei care au votat preşedintele Comitetului Olimpic Român au făcut-o pe Octavian Belu şi Elisabeta Lipă iar statul îşi împrăştie zilnic stropii nerecunoştinţei pe multe dintre fostele glorii sportive şi nu numai ale acestei tări.

Internetul e plin de pişecioşi care profitând de umbrela democraţiei îşi manifestă cu generozitate incontinenţa urinară spre cei pe care au ei impresia că îi pot judeca. Incapabili de dialog din cauza retardului gramatical, recurg la nevoile fiziologice pentru a se exprima. Mai la vârf, politicieni formaţi la fără frecvenţă şi căţăraţi pe crăci mai înalte decât teancul de cărţi citite, urinează cu generozitate invective pe cei aflaţi mai jos ierarhic, spre bucuria proştilor din galeria proprie. Camerele şi microfoanele sunt mereu îndreptate spre aceia care strigă mai tare iar bunul simţ, dialogul civilizat şi faptele bune sunt acoperite de isteria saltimbancilor.

Dacă vom continua să promovăm urina ca metodă de dialog şi nu vom înţelege că ” gura bate fundul ” atunci când insultă şi nu violenţa limbajului va rezolva problemele societăţii sau ale sportului, ne vom trezi în scurt timp închişi într-o toaletă publică cu vidanjorul concediat.