Tags

Bogdan Dinu a obţinut astă noapte o victorie fără mari bătăi de cap după ce adversarul său, francezul Mickael Vieira s-a acciudentat la braţul stîng în chiar prima repriză, nemaifiind în stare să continue. Bogdan a intrat bine în meci, nu i-a lăsat francezului spaţiu de manevră, reuşind câteva lovituri bune până la momentul accidentării adversarului. Ca majoritatea boxerilor aflaţi în inferioritate, francezul a mizat pe croşee largi, izolate, în speranţa ca vreunul din acestea o sa-i aducă victoria. În loc de victorie, croşeul i-a dat umărul peste cap, aducându-i a cincea înfrângere din carieră.

Bogdan a ajuns astfel la 12 victorii, dintre care opt înainte de limită şi cel mai probabil va intra în primii 70 de boxeri ai lumii, unde sperăm că-l vor aştepta confruntări mai aproape de măsura talentului său.

Video aici.