Tags

, , , , , ,

banner gala box cj 21.2.15

Dincolo de bune şi mai puţin bune, de rezultate şi spectacol, de momentele de tensiune maximă şi cele nostime, evenimentul pugilistic găzduit de noua sală polivalentă din Cluj-Napoca a arătat că atunci când se doreşte, se poate. Cu un nucleu de oameni curajoşi, cu o promovare profesionistă, fanii boxului pot fi scoşi din starea de latenţă în care se află de ani buni şi aduşi la sală sau în faţa televizorului pentru a arăta că boxul românesc, deşi sufocat, încă respiră.

Din capul locului trebuie spus că organizatorii s-au achitat exemplar de sarcini. Promovare, expunere media, bilete disponibile pe net, adversari decenţi pentru sportivii noştri. Iar rezultatele s-au văzut: mii de locuri ocupate de oameni care au ridicat atmosfera la înălţimea evenimentului. Faptul că nu ne putem dezbăra de unele metehne, alegând deliberat căderea în ridicol (ex: punerea Ioanei Mera pe afiş, decizia de la partida lui Lucian Bot sau osanalele aduse comisiei de box profesionist a federaţiei române de box într-un discurs rupt in altă epocă) nu au reuşit să umbrească reuşita evenimentului. Probabil mai trebuie să treacă nişte ani până să ne dăm seama că astfel de lucruri, în afară de a hrăni pentru scurt timp nişte orgolii, nu aduc nimic bun. Dar să trecem la fapte.

Prima întâlnire a fost una de box feminin şi le-a pus faţă în faţă pe Maiva Hamadouche (5-0-0) din Franţa şi Galina Gumliinska (10-36-0) din Bulgaria. Franţuzoaica şi-a respectat statutul de favorită şi a încheiat înainte de limită o partidă dominată din pima secundă.

A urmat apoi cel mai imprevizibil meci şi totodată surpriza uriaşă a serii. Bulgarul Blagoy Naidenov, campion olimpic la tineret a ales ringul clujean pentru a-şi face debutul profesionist. Şi rău a făcut. Lui i s-a opus în calitate de carne de tun românul Ionuţ Trandafir Ilie, un sportiv care-şi câştigă cu greu pâinea pe ringuri străine ajutând palmaresurile sportivilor de perspectivă. Un trăznet de stânga trimis în repriza a doua de Ilie, în care a adunat toate frustrările unei cariere cu multe nedreptăţi, a pus la podea speranţele bulgarului dând peste cap toate calculele hârtiei şi ruinând visele campionului amator. Şi chiar dacă forţele oculte ale boxului vor convinge cumva statisticile că acest meci n-a avut niciodată loc (azi pe site-ul boxrec. com văd că meciul a fost scos din lista), pe noi, cei care am fost acolo, nimic nu ne va putea convinge că Ionuţ Trandafir Ilie n-a ieşit învingător din ring. Prin victoria lui, a trimis un mesaj celor care au adus la ruină boxul profesionist românesc, strategia lor imbecilă obligând atâţia  sportivi să cerşească pe ringuri potrivnice burse în schimbul înfrângerilor.

DSC00899

Cristian Ciurian şi Răzvan Benche şi-au dominat categoric adversarii, modeşti ce-i drept, dar determinarea lor a mulţimit publicul, pregătindu-l pentru loviturile mai importante ale serii.

DSC00931

Şi pentru ca evenimentul să nu treacă fără o controversă, arbitrii români au ieşit la rampă la partida dintre Lucian Bot şi spaniolul Antonio Sousa. Ceea ce trebuia să fie un galop de sănătate pentru fosta speranţă a României la categoria grea, s-a transformat în ring într-o nouă dezamăgire ascunsă sub preşul partizanatului naţional. Slab pregătit, greoi în execuţii, fără viziune şi orizont, Lucian Bot a continuat seria evoluţiilor dezastruoase fiind dominat de un boxer rudimentar, mirat şi el de libertăţile care i se oferă. Cu indulgenţă românului i se pot da reprizele 1 şi 5 spaniolul câştigându-le pe celelalte fără drept de apel. Nu şi în viziunea a doi dintre arbitri, Paul Dobrescu şi Gheorghe Maidan care i-au răpit sportivului nostru  demnitatea unei înfrângeri oferindu-i în schimb un egal umilitor şi o ieşire din ring cu capul jos. Punctajul meu a fost 58-56 pentru spaniol.

DSC00921

În co-main-event, Victor Puiu Lupo a demonstrat că în ciuda vârstei şi a perioadei lungi de inactivitate încă se poate conta pe el pentru spectacolul pugilistic. Cu o experienţă care poate trezi chiar invidia unor campioni mondiali, românul care a împărţit ringul cu nume ca Antonin Decarie sau Junior Witter, a stârnit aplauze şi respect în rândul spectatorilor prin dezinvoltura şi procedeele pe care le-a arătat între corzi. Victor a făcut o foarte bună propagandă sportului cu mănuşi, ridicând, în faţa unui adversar care i-a respectat valoarea superioară, loviturile la rang de artă. Dacă i se va da încredere, dublată de seriozitate în pregătire el poate să-şi încununeze cariera cu o ultimă parte mai apropiată de măsura talentului său.

DSC00943

În cel mai aşteptat meci al galei, băimăreanul Florin Cardoş l-a întâlnit pe spaniolul Daniel Rasilla cu care s-a bătut pentru centura vacantă WBC Mediteranean a categoriei welterweight. Florin începe perfect partida, îl trimite la podea pe Rasilla în chiar primul minut cu o combinatie dreapta-stânga ce explodează pe vârful capului spaniolului. Descărcarea de adrenalină datorată lipsei de experienţă a lui Florin, care sare pe corzile ringului în loc să rămână concentrat, combinată cu meticulozitatea excesivă a arbitrului, trimit meciul în reprizele următoare. Florin controlează total primele patru runde dar, o accidentare la pumnul stâng şi o depunctare pripită a arbitrului în repriza a şasea, îl readuc pe Rasilla în meci. Acesta începe să pună presiune, simţind că loviturile lui Florin nu mai au forţa de la început şi măreşte astfel suspansul. Spaniolului îi intră câteva lovituri bune, câştigă în opinia mea reprizele 5, 6 şi 9. În ciuda pumnului umflat şi a ghetelor care-i alunecă, Florin strânge din dinţi şi termină învingător de drept o partidă mai echilibrată decât ar fi recomandat-o diferenţa valorică dintre protagonişti. Dincolo de reuşita personală, victoria lui e mai degrabă o promisiune că mai este loc de ascensiune şi potenţial pentru victorii frumoase. Mult succes!DSC00969