Am mai spus-o şi din păcate mă văd nevoit s-o repet: atâta timp cât ringul românesc este teren de dispută a intereselor şi orgoliilor mai mult decât a aptitudinilor pugilistice, şansele de revenire sunt nule. Aparent, problema principală pare a fi subfinanţarea dar în realitate cauzele declinului sunt mai profunde, legate în principal de lipsa know-how-ului şi a viziunii. Măcinat din interior de scandaluri, dirijat de un angrenaj învechit care-i epuizează resursele, organismul boxului nostru este slăbit, neperformant şi ce e mai trist, lipsit de perspective. Dezintegrat şi marginalizat social, unde e perceput ca generator de bătăuşi şi dosare penale în locul rolului său formator şi corector, el a ajuns copilul nedorit al sportului românesc.

S-a indus în mai multe rânduri percepţia naivă că salvatorii săi pot fi persoane fizice, potente financiar, dar de fiecare dată pansamentele au fost insuficiente faţă de rănile profunde şi hemoragia masivă de care acesta suferă a reînceput imediat ce s-au retras sprijinul. Ei nu au reuşit însănătoşirea pentru că asemeni oricărui organism complex, şi boxul românesc trebuie să se vindece prin sine însuşi şi prin acţiunea sinergică a tuturor componentelor sale. Oricâţi bani s-ar injecta, atâta timp cât interesele personale prevalează asupra dorinţei reale de redresare, aceştia nu vor fi suficienţi.

În loc să-şi recunoască incapacitatea, cei care-i s-au perindat în ultimul timp prin birourile federaţiei, au inoculat ideea de inexistenţă a soluţiilor, neînţelegând că acestea pot fi dincolo de orizonturile competenţei lor. Luaţi separat fiecare prezintă un raport de activitate extrem de vast dar care puse laolaltă nu reuşesc să rezolve niciuna din problemele cronice ale boxului românesc. Lipsa de coordonare şi de obiective comune fac ca realizările punctuale să nu conteze în economia întregului.

Ca să arăt că soluţiile există şi nu întotdeauna sunt complicate, am să dau un exemplu de bun simţ şi o să fac o recomandare spre luarea aminte a celor care au urechi şi ochi.

Exemplu: zilele trecute, aflând că Paul Williams, fostul triplu campion mondial de box profesionist ar putea avea în Statele Unite o fundaţie în zona unde este stabilită cumnata mea, am rugat-o să ia legătura cu aceasta pentru mai multe detalii referitoare la activitatea ei. În 5 minute, dintr-un singur telefon, a obţinut o întâlnire cu Paul Williams şi a cumpărat un tricou al fundaţiei. Ajunsă la întîlnire, a aflat că era vorba despre o fază zonală a celebrei competiţii pentru amatori “Golden gloves”, unde Williams era invitat special. A fost preluată din primul moment de organizatori care aflând că e novice în fenomen, au pus-o în temă cu manifestarea, au invitat-o la poze pe ring şi i-au făcut confortabilă aşteptarea fostului campion. A plecat surprinsă plăcut de atmosfera extrem de familiară din sală şi din jurul competiţiei, mulţumită de experienţa trăită şi contribuind în acelaşi timp cu 25 de dolari (preţul tricoului) la promovarea unui sport cu care nu avea nimic în comun.

Pentru o imagine mai completă, trebuie spus că boxul amator american funcţionează pe bază de voluntariat şi sponsorizări, ponderea cea mai mare a fondurilor venind dinspre sălile de sport, primele interesate in dezvoltarea fenomenului. Cât costa amabilitatea? Cât de greu ar fi să fie cooptaţi şi la noi tineri voluntari în organizarea competiţiilor?

Recomandare: în aproximativ o lună, va fi săptămâna “Şcoala altfel”. Elevii şi profesorii sunt în căutare de activităţi extraşcolare. Deschideţi sălile de box, aduceţi cât mai multe clase în vizită, explicaţi utilitatea acestui sport, promovaţi valorile pe care se bazează nobila artă. Semănaţi întâi pentru a avea ce culege mai încolo.