Tags

, ,

Succese în linie pentru boxerii români care au urcat în ultimele zile pe ring.

Viorel Simion a reînceput urcuşul sprea marea performanţă după înfrângerea la Lee Selby. Cu chef de box şi spectacol, s-a simţit bine în ring alături de turcul Adnan Oezcoban, sportiv aflat la ani lumină valoric de sportivul nostru. Adnan s-a retras din luptă în repriza a patra, invocând o accidentare la umăr. Sper ca următorii adversari ai lui Viorel să fie mai pe măsura valorii sale eu unul fiind convins că încă mai are pumni mulţi de dat.

O revenire plăcută după mai bine de un an de inactivitate a avut “spaniolul” nostru Silviu Olteanu. El l-a învins în faţa propriilor suporteri pe italianul Giuseppe Lagana (25-11-1) prin decizie unanimă după şase reprize. Silviu a avut amabilitatea de a-mi spune câteva cuvinte referitoare la meci şi planurile sale de viitor Referitor la meci pot spune ca m-am simtit foarte bine si asta se datoreaza pregatirii bune pe care am avut-o dar si faptului ca au trecut 6 ani de cand un mai boxam acasa in fata fanilor mei. Sper cu acest meci ca cei de la EBU sa ma puna din nou aspirant la titlul european si astfel sa am din nou posibilitatea de a-l cuceri. In tot acest timp vom continua sa ne pregatim cu aceeasi seriozitate in speranta ca acest an vom putea sa ne batem din nou pentru un titlu mondial“.

Cezar Juratoni şi-a trecut în palmares a doua victorie, una înainte de limită, în faţa unui marocan aflat de asemenea la începutul carierei, Ahmid Laghmouchi (1-0-0), ajungând după doar meciuri pe locul 313 mondial din 1027 de competitori la categoria cruiserweight.

Nu vreau să închei înainte de a spune că deşi tendinţa generală este de a scoate în faţă doar campionii acestui sport, în opinia mea boxul progresează cu adevărat datorită truditorilor cu inimi de luptători ca Viorel Simion, Silviu Olteanu sau Jo Jo Dan, pe care lipsa norocului nu i-a făcut să abandoneze ci i-a făcut mai dărji în misiunea lor, şi care în lupta crâncenă pentru supravieţuire nu uită de spectacol şi de spectatori.