Odată anunțat adversarul lui Lucian Bute din 15 august în persoana italianului de 33 de ani  Andrea Di Luisa (17-2-0, 13 KO) și după o prima conferință de presă care a prefațat intâlnirea, îmi permit să fac câteva remarci legate de subiect:

BUNE

Primul fapt îmbucurător este că  Lucian revine după o lungă perioadă de inactivitate în ring . E important să-și dovedească lui însuși dacă mai are un cuvânt de spus în box, pentru ca finalul de carieră să-i fie pe măsura realizărilor iar ieșirea din pătratul magic să se facă așa cum se cuvine și nu pe ușa din dos. Eu cred că dacă își recapătă încrederea în uppercutul de stânga, mai poate bucura pentru câteva partide iubitorii boxului.

Alt lucru bun e că are antrenor . Poate că frații Grant nu sunt cei mai titrați și nici cei mai dotați , dar cred că la ora aceasta sunt mai potriviți obiectivelor lui Lucian decât Freddy Roach sau Robert Garcia. Dacă într-adevăr există chimie între ei, așa cum a lăsat Lucian să se înțeleagă, e posibil să fie o combinație care să-i redea echilibrul și plăcerea de a boxa.

Bogdan Dinu va lupta și el în aceeași gală, contra unui adversar încă necunoscut.

NEBUNE

Lucrul care mi se pare cel mai trist, e fixația pentru un nou titlu de campion mondial. Un refren care tinde să devină jenant în lumina ultimelor evoluții. Nu știu dacă singur se alimentează cu aceste fantasme sau cei din jurul lui îi iau lumina și simțul realității, dar eu m-am săturat ca la fiecare ieșire publică să repete aceeași placă. În condițiile în care au trecut ani buni de la ultima evoluție cu adevărat reușită, cu echilibrul și încrederea în sine puternic zdruncinate, cu probleme de greutate și continuitate, a mai lupta cu șanse pentru titlul mondial la categorii căptușite cu valori în ascensiune, pare mai degrabă de domeniul fanteziei.

Calitatea adversarului   este una mai mult decât discutabilă. Mă văd nevoit să recunosc că până la ora anunțului, nu auzisem niciodată de Andrea Di Luisa. Sigur că Lucian are nevoie de câteva meciuri ca să-și intre în mână, dar cartea de vizită a italianului este mult sub demnitatea pugilistică a campionului nostru. Pentru cariera unui fost campion mondial, aflat la 35 de ani și al 33-lea meci al carierei, să boxeze cu un adversar ce încă nu a ieșit dintre granițele Italiei și ale cărui cele mai răsunătoare victorii sunt obținute la nume ca Giuseppe Brischetto sau Alessio Rondelli, nu înseamnă absolut nimic în valoare absolută. Nu mai spun ca penultimul adversar al italianului, Diego Velardo, nici nu a apărut în ring, închizându-se in toaletă cu câteva minute înainte de începerea partidei. În opinia mea, e păcat că Lucian își irosește unul din ultimele cartușe pentru a trage în ținte de carton.

Dincolo de bune și rele sperăm ca data de 15 august să aducă o victorie unui box românesc sărăcit și epuizat de lipsa orizonturilor și frământări interioare. Succes!