Federația Română de Box, prin vocea domnului Marcel Boboc, a lansat ieri o solicitare de dezbatere mai mult sau mai puțin publică, referitoare la criteriile care să stea la baza selecției antrenorilor și sportivilor loturilor naționale. În calitate de observator al fenomenului, îmi permit câteva considerații pe marginea subiectului.

Sigur că ideea în sine este una lăudabilă dacă istoria nu ne-ar fi învățat cât de greu e să scăpăm de mantia de plumb a trecutului. Schimbăm măsurile, modificăm probele dar în final aceiași oameni vin prin rotație iar și iar într-o buclă infinită de cumetrii, prietenii și partizanate. 

În cazul antrenorilor, problema nu cred ca e atât de adânc legată de criterii cât de responsabilități, pentru că se pornește din start de la premisa că alegerea se face dintre cei mai buni. Ca să dau un exemplu de cum fac alții, ca antrenor coordonator la lotul feminin al Statelor Unite, sunt 7 criterii (din care 6 formale), singurul cu greutate fiind ca doritorul să fi produs in ultimii 6 ani cel puțin un campion olimpic sau mondial. Dar să-l fi produs în adevăratul sens al cuvântului și nu luat gata format, trecut la un club cu nume și asumat cu surle și trâmbițe de antrenorii aferenți. În schimb pe fișa postului există o lista de 13 responsabilități cu greutate, clar formulate și care pun pe umerii câștigătorului sarcini pe care dacă nu le îndeplinește în unitatea de timp stabilită, lasă pe altul. Amintesc doar două dintre ele: “să dezvolte planuri individuale de pregătire, cu obiectivul câștigării campionatului mondial și olimpiadei” și “să dezvolte metode care să asigure identificarea sportivilor și antrenorilor de top”. Scurt și la obiect.  Aș fi foarte curios să aflu după ce strategie, documentații, planuri și indicatori de performanță se ghidează actualii antrenori ai loturilor naționale. Cine le produc și mai cu seamă cine le verifică?

Cât privește selecția sportivilor, aici problema devine mai delicată. Dacă oamenii maturi și trecuți prin viață înțeleg cum vine treaba cu influența, obediența și compromisul, unui tânăr este foarte greu să-i spui de ce deși a respectat toți pașii nu a fost ales în lot fiindcă nu e destul de aproape de locul de naștere al nu știu cui sau că îi e ocupată categoria de altul care s-a “născut” acolo pe nu-ș ce linie de partid sau simpatie. Aici regulile trebuie să fie foarte clare iar selecționerii să aibă coloană vertebrală. Dacă e stabilit un criteriu, apoi acela să fie și respectat chiar dacă nu întotdeauna ies cei planificați ori doriți de majoritate. Cazul Juratoni-Paraschiveanu a fost unul care a arătat cu vârf și îndesat cât de inconsistenți suntem în a respecta direcția corectă și cum rezolvăm pe sub masă lucrurile ca să iasă “cum trebuie”.

E bine că există tentative de dialog între oficiali și restul lumii. Un pas mic pentru revenirea la normalitate. Mai sunt de făcut doar ceilalți 999.