O să punctez în cele ce urmează câteva aspecte care mie personal mi s-au părut bizare la întâlnirea dintre Lucian Bute și James DeGale. Nu vreau nicidecum să alimentez teorii ale conspirației și nici să induc vreo umbră de aranjament. Sunt pur și simplu chestiuni care nu au respectat firescul cu care eram obișnuit.

#1. Ușurința cu care DeGale a acceptat să boxeze in Canada – Caz extrem de rar  ca un deținător de centură să accepte chiar de la prima apărare terenul advers. Câștigarea unui titlu aduce automat după sine o încredere a managerilor, investiții în luptător și preocuparea de a organiza următoarele partide in fieful propriu pentru a profita cât de mult posibil de statutul de campion, așa încât decizia lui DeGale a fost pentru mine mai mult decât surprinzătoare. Concesiile la acest nivel sunt extrem de rare, ele denotând un management subțire, ceea ce nu e cazul la DeGale. Canada nu e nici pe departe un teren care să ofere garanții de corectitudine sau imparțialitate. Englezul a spus ca “it’s just about money”, dar pe mine această explicație nu mă convinge. El ar fi câștigat aceiași bani și în Anglia.  E posibil ca un rol important să-l fi avut Al Haymon cel care îi are sub contract pe ambii boxeri.

#2. Desemnarea arbitrului de centru – Marlon Wright este cel care l-a scos pe Lucian din dificultate în partida cu Andrade. A fost atunci un scandal imens cu ecouri internaționale, specialiști din toate colțurile lumii ștergând pe jos cu centralul. Prezența lui la această partidă este cel puțin surprizătoare. Nu pot să nu mă întreb cum a accceptat DeGale să fie arbitrat de omul care i-a favorizat fățiș adversarul? Nu poate fi vorba de naivitate, în meciurile de acest calibru, orice aspect fiind cântărit cu deosebită atenție de fiecare parte.

#3. Trădarea arbitrului de casă – De regulă, în partidele importante, pentru a asigura echilibrul judecății, se merge pe un arbitru de fiecare parte și unul neutru. Și tot de regulă, în meciurile echilibrate arbitrul de casă ține cu luptătorul preferat. Aruncând o privire peste judecătorii ai acestei partide, e ușor de intuit că Benoit Roussel este arbitrul lui Lucian, britanicul Phil Edwards al lui DeGale iar portoricanul Nelson Vasquez reprezintă neutralitatea. Benoit Roussel l-a mai arbitrat pe Lucian în alte nouă partide fiind un obișnuit al ringurilor pe care a luptat campionul nostru. Acum însă pare că a dat-o cu dușmanul. Scorul lui 117-111 este la fel cu cel al arbitrului englez. Neutrul Vaquez a punctat 116-114 fiind cel mai ancorat în realitatea din ring. Canadianul avea toate argumentele din lume să strângă scorul, evoluția lui Lucian oferindu-i suficiente motive care să justifice o decizie la limită, una de egalitate sau chiar în favoarea luptătorului pe care îl reprezenta. Alte scoruri: Jim Watt, analist Sky News, 114-114; Dan Rafael, specialist ESPN, 115-113 DeGale; Nik Simon, Dailymail 116-113 DeGale. Benoit Roussel a fost mai aspru decât toți.

#4. Liniștea de după – O decizie unanimă împotriva gazdei după un meci echilibrat, de regulă generează proteste vehemente din parte tuturor factorilor implicați (public, luptător, staff, manager). În cazul de față totul s-a redus la huiduielile iminente, nelămurirea lui Lucian în momentele imediat următoare anunțării deciziei, după care a urmat o resemnare la toate nivelurile. Nu declarații de presă, nu proteste oficiale și nici măcar înreptățitele nelămuriri. În mod neașteptat, onoarea lui Lucian a fost apărată mai tare de cei aflați de cealaltă parte a baricadei.