Fiecare meci al lui Viorel Simion e o poveste. Una interesantă, cu răsturnări de situație, schimburi dure, momente spectaculoase, final palpitant. Viorel nu luptă ca să câștige meciurile cât inimile spectatorilor. El nu-și conservă avantajele și nici nu se menajează inutil. Când publicul cinic îl trimite la luptă, intră fără să se gândească de două ori, chiar dacă nu întotdeauna schimburile îl avantajează. Boxează sincer, curat, românește. La final, nu pupă nici un dos de politician ci își ia în brațe copiii.

Viorel Simion e un exemplu de caracter și seriozitate și poate tocmai de aceea drumul lui e  mai greu decât ar trebui să fie. Neștiind să apreciem cu adevărat valorile, nu știm să-l prețuim nici pe el. Nu umplem sălile atunci când boxează și încă nu avem maturitatea de a-i aprecia arta pe care o aduce în ring. Dar el își vede mai departe de misiune și își scrie fiecare capitol, modest, cu răbdare și perseverență.

Așa a făcut și vineri seara, când a dat încă o dată tot ce a avut mai bun ca publicul și telespectatorii să fie mulțumiți. A avut în față un adversar incomod, care s-a bazat pe rezistența la pumni și a pus presiune în permanență. Pentru spectatorul de box pretențios,  Andoni Gago poate părea un boxer de luat la matineu dar cine știe ce înseamnă să vină adversarul peste tine 12 reprize, să trebuiască să-l lovești în permanență și asta să nu fie suficient de multe ori, realizează că dincolo de stereotipul “în box niciun adversar nu este ușor”, vineri seara lucrurile au fost serioase.

Aștept să-l văd cât mai curând posibil pe Viorel din nou în ring, cu adversari demni de valoarea sa și cu burse care să-i răsplătească onest efortul.