Continui seria prezentărilor principalelor lovituri din box cu upercutul, unul din procedeele pretențioase ale nobilei arte.

Lovitură ascendentă, cu rază scurtă sau medie, dacă e trimisă corect poate fi devastatoare. Țintind bărbia sau plexul solar, traiectoria este una în linie dreaptă, pornind de sub linia de apărare a adversarului. Upercutul se recomandă a fi utilizat împotriva oponenților care luptă cu capul în față sau când lupta se poartă din distanță scurtă și se dorește scoaterea capului adversarului din garda ermetică.

Corpul are o importanță deosebită în transmiterea forței unei astfel de lovituri. Prima fază în dinamica upercutului constă în îndoirea genunchilor ușor pentru a poziționa mănușile sub țintă, cu palmele poziționate una spre alta. Apoi, faza de încărcare, când are loc un ușor balans spre partea cu care vom lovi, urmat imediat de o mișcare explozivă a pumnului în plan vertical sau oblic, palma ajungând la final  paralelă cu fața. Brațul care nu lovește, rămâne în poziție defensivă.

E important ca brațele să nu cadă înainte de lovitură, spre a nu lăsa descoperită bărbia și a nu deconspira lovitura. Dată corect, e o lovitură dificil de parat. Majoritatea boxerilor învață să se apere de jab, directe sau croșee, puțini sunt însă cei care știu să oprească un upercut corect executat la corp sau cap.

Upercutul poate urma orice lovitură și poate fi urmat de orice lovitură. Executarea lui greșită poate da naștere la momente haioase cum este cel de mai jos, generat de Tyson Fury

Apărarea de upercut cuprinde prinderea sau blocarea cu mănușa, pas în spate sau jumătate de pas în spate sau pasul lateral. Upercutul la corp poate fi blocat și cu antebrațele.