Tags

, ,

bute-alvarez_1

(foto: boxingscene.com)

Mai sunt puține ore până când fostul campion IBF, Lucian Bute va da piept cu columbianul naturalizat în Canada, Eleider Alvarez, în ceea ce poate constitui epilogul carierei boxerului născut la Pechea.

Nu mai pierd vremea cu atenția pe care media româneasca nu o acorda unui astfel de meci, fiind de domeniul obișnuinței netelevizarea puținilor boxeri de valoare pe care-i mai avem.

În linii mari, cărțile par făcute pentru Alvarez în acest meci. E în linie dreapta pentru un megafight cu Adonis Stevenson, la apogeul carierei, neînvins, lucru care îl face marketabil. A trait în ultimii ani doar din promisiuni și cred că e nerăbdător să ajunga odata la meciul care să-i scape familia de griji.

De cealalta parte, Lucian se afla într-o poziție destul de delicată. Intrat în ultimii ani în jocuri de culise și interese, a ieșit cu blazonul șifonat dupa meciurile cu GeGale și Badou Jack dar mai ales după scandalul de dopaj, primind însă în schimbul jignirilor care i s-au adus, șanse la care, ani de zile, pe vremea când era cu adevarat în forma, doar a visat.

Nu am să mă aplec asupra analizei cifrelor, fiindcă nu cred că are rost. Alvarez nu a fost testat cu adevărat niciodată iar Lucian a fost neconcludent în ultimele întâlniri, așa încât datele nu sunt relevante.

O să fac în schimb câteva considerații având în vedere stilurile celor doi și speranța că meciul se va disputa în afara oricăror înțelegeri prealabile.

Alvarez nu e nici pe departe un adversar de speriat. În zilele lui bune, Lucian s-ar fi distrat cu el ca șoarecele cu pisica. Previzibil, neglijent în apărare, poate fi lovit ușor pe partea stângă, unde ține brațul din față mult prea jos, bazându-se pe reflexele superioare adversarilor modești pe care i-a întâlnit până acum. A pățit-o în partidele cu Prieto și Miranda când in urma unor directe de dreapta peste umăr și-a pierdut busola pentru câteva secunde.

Lovește bine când i se dă ocazia dar nu a dovedit până acum că ar avea inteligența de a ajusta atunci când lucrurile merg prost. A pierdut reprize în fiecare meci cu adversari mai răsăriți.

Vestea proastă pentru Lucian e că arma principală a columbianului este directa de dreapta, exact inamicul cel mai de temut al celor cu garda inversă. Tind să cred că totul depinde de forma în care Lucian se va prezenta la ora meciului și de cât i-a mai rămas în rezervor. După ultimele evoluții chiar nu pot să apreciez dacă a mai rămas ceva din forța celui care îl punea în barbă pe Edison Miranda cu un upercut la bărbie sau îi lua aerul cu croșeul de stânga lui Librado Andrade.

La cap Alvarez duce bine și nu cred că ar trebui insistat excesiv. La corp, va fi complicat fiindcă e destul de iute pe contră și de multe ori așteaptă lovitura cu combinația pregătită. În mod normal, războiul care va înclina balanța se va duce între stânga lui Lucian și dreapta lui Alvarez. Forța fie cu Lucian!

bredicean

În aceeași gală, va boxa și Dario Bredicean, sportiv cu rădăcini românești, aflat în acest moment pe locul 102 la categoria supermijlocie, cu 11 victorii. El îl va înfrunta pe mexicanul Alejandro Torres (9-1-2). Mult succes !

 

 

 

 

(foto boxrec.com)