Halucinant, trist, jenant ca presa străină să amintească mai mult decât cea de la noi de un meci de asemenea importanță. Nici o notă din cantonamentul lui Bogdan, nimic despre vreo încercare de a transmite la TV partida unui boxer de care se leagă speranțele unei tări întregi de a fi scoasă din anonimat.

Între timp boxerul nostru a ajuns în State și a susținut deja antrenamentul deschis publicului. Are pe tricou numele și tricolorul, așa cum îl au mulți dintre sportivii noștri obligați să-și câștige pâinea departe de țară.

WBA a anunțat că nu-i va retrage titlul lui Manuel Charr, deci partida Dinu – Miller nu va avea pe masă centura mondială. Dar asta practic nu schimbă cu nimic datele problemei, Bogdan trebuind să facă un meci mare pentru a fi luat în considerare.

Miller deja își programează meciul următor, șicanându-l pe englezul Dillian Whyte ceea ce e un lucru bun. Poate că relaxat fiind, va fi mai ușor de surprins.
Pe cardul galei mai apar câteva nume interesante, ca și dubla medaliată cu aur olimpic Claressa Shields care aflată în cursa de a deveni campioană absolută o va întâlni pentru trei centuri mondiale pe britanica Hannah Rankin, Brandon Rios care pare că încă nu s-a săturat de câți pumni a luat, Gabriel Rosado sau Luis Arias.
Ca parior trebuie sa arunci cativa banuti pe Dinu.Cota este mult prea buna chiar daca pierzi.
Sper sa câștige Dinu. Presimt ca următorul meci al celui care va câștiga aceasta lupta va fi împotriva lui Fres Oquendo pt challenger obligatoriu sau cu Trevor Bryan pt centura de interim. Așadar, cu o victorie în aceasta lupta Bogdan va atrage privirile asupra lui. Bafta!
Si daca nu castiga dar lasa o impresie buna e ok.
Pana la urma in SUA nu il stie nimeni si aia care il stiu il stiu poate din motive care nu fac cinste.
Unde putem vedea meciul? Extraordinar de slab pregatita presa de la noi. Absolut niciun articol, nimic.
Doar pe net.