De la adoptarea regulilor marchizului de Queensberry în 1884, peste 500 de boxeri au plătit cu viața curajul de a urca în ring.

Invariabil, la fiecare meci de box, locul cel mai bun în sală îl are EA. Stă liniștită în jurul ringului, observând cum oamenii aleg să-și facă rău unul altuia iar atunci când vine vremea, își întinde infam brațele pentru a-și lua tributul.

Tragediile ultimelor săptămâni au readus în primplan acea latură a nobilei arte pe care cei care-i conduc destinele se străduiesc din răsputeri s-o țină ascunsă și să-i minimizeze anvergura. Încă doi tineri au căzut sub ploaia de lovituri în cursa spre o viață mai bună. Doi tineri care pentru ei, manageri fără scrupule sau promotori ca văd meciurile din spatele unor ochelari mai scumpi decât bursele celor pe care-i exploatează, nu însemnau nimic dar care  pentru familiile din care făceau parte, erau totul.

Mesajele de compasiune sună atât de fals într-un mediu care pune sănătatea sportivului  la coada priorităților, unde ultimele reglementări pentru siguranță se pierd în negura timpului dar care admite deshidratarea până la dezumanizare și dopingul ca pe normalități cotidiene.

Un sport care în afara spațiului delimitat reprezintă infracțiune, e acaparat de interese meschine ce pun de cele mai multe ori banul în fața vieții. Băieți necăjiți ce iau mai mulți pumni într-o repriză decât un om obișnuit într-o viață, mânați în luptă de foame și lipsă de opțiuni mai des decât de plăcere, își pun zilnic viața la bătaie pe bani mărunți care și aceia se dezlipesc greu de buzunarele preapline ale managerilor lor.

Campioni olimpici (Ed Sanders, Robert Wangila), deținători de centuri mondiale (Leavander Johnson, Pedro Alcazar, Greg Page), boxeri de perspectivă (Maxim Dadashev, Lavern Roach, Roman Simakov) sau simpli zilieri, au brăzdat cu numele lor scrise pe cruci istoria nobilei arte, încărcând iremediabil conștiințele ultimilor adversari, unii dintre ei celebri (Sergey Kovalev, Max Baer, Fernando Montiel, Ray Mancini, Barry McGuigan, Emile Griffith, Ezzard Charles).

De când scriu pe acest blog, am ales să fac cunoscut boxul cu tot ceea ce ține de el. Spectacol, culoare, îndemânare, viteză, ambiție dar și durere, sărăcie, invaliditate. Nu o fac nici pentru rating și nici ca să dau bine cu vremurile. Am ales abordarea aceasta pentru ca orice tânăr ce decide să apuce pe această cale, să conștientizeze că a ales un drum greu, presărat cu mulți spini și un sport care are contract cu întunericul. Pentru că de fiecare dată când se aude gongul, undeva, acolo, lângă ring, vibrează  nerăbdătoare implacabila umbră a morții.