50603934_l-845x321

Nu trăi de parcă ți-au mai rămas zece mii de ani. Atâta timp cât mai trăiești, atâta timp cât mai exiști pe acest pământ, străduiește-te să devii o persoană cu adevărat extraordinară” – Marc Aureliu

Te-ai născut cu oportunitatea și responsabilitatea de a deveni memorabil. Ești unic și poți face lucruri unice atâta timp cât conștientizezi și îți respecți această calitate.

Știu că ți se spune în toate cursurile de dezvoltare personală că poți fi orice vrei și uneori e foarte greu să vezi asta de la capătul lopeții. Dar ce trebuie să reții este că poți excela și ca măturător, ospătar sau muncitor necalificat exact așa cum o face cel mai titrat om de știință în domeniul lui. Până vei ajunge unde visezi, fă-o acolo unde ești.

Ai aceleași 24 de ore la dispoziție pe care le are și viitorul campion olimpic. Doar că în timp ce tu le folosești găsind scuze, măcinând frustrări, consumând temeri sau ascunzându-te după îndoieli, el își câștigă sistematic fiecare zi, minut, secundă excelând în domeniul pe care l-a ales.

Martin Luther King a sintetizat mai bine decât voi putea eu s-o fac vreodată: “Dacă cineva simte că chemarea lui e să fie măturător de stradă, ar trebui să măture strada așa cum a pictat Michelangel, cum a compus Beethoven muzică sau cum a scris Shakespeare poezie. Ar trebui să măture străzile atât de bine încât toate cetele de îngeri din ceruri și de pe pămâns să se oprească și să spună – Aici a trăit un măturător de stradă grozav, care și-a făcut bine treaba.

Fiind spectaculos de bun la ceea ce faci, îți alimentezi respectul de sine, entuziasmul și îți faci totodată viața mai interesantă. Nu trebuie să fii milionar în euro, inventator sau deținător de Nobel pentru a ajunge memorabil. Am înțeles lucrul ăsta atunci când am fost sunat de oameni pe care i-am ajutat să-și împlinească potențialul și care mi-au spus că întâlnirea cu mine le-a schimbat viața. Prin ei, am lăsat și eu o urmă, fără a avea neapărat intenția asta, doar făcând lucruri simple, așa cum le-am simțit. La fel poți și tu să fii memorabil. Pentru familia ta, pentru prietenii tăi, pentru un străin căruia îi faci un bine.

Viața este prea scurtă ca să nu-ți dai o nouă șansă la începutul fiecărei zile terminate altfel decât ai sperat. Nu ți-ai descoperit încă țelul suprem? Mai caută. Nu înceta nici o clipă să crezi în tine. Ai ajuns până aici cu un scop și citești aceste rânduri dintr-un motiv.

E adevărat și că există și posibilitatea să nu ajungi niciodată acolo unde visezi. Dar mulțumirea de a fi făcut tot ce ai putut pentru asta este cu siguranță mai mare decât regretul veșnic că nici măcar nu ai încercat.

Așadar, pe tine ce te împiedică să devii legendar?