Tags

Mulți se plând că nu e cu toate țiglele pe casă dar oare ce sport cere mai mult decât boxul și un strop de nebunie? Sigur că la el poate lucrurile merg mai departe decât doza acceptată, în schimb omul, în nebunia lui, e complet asumat. Își recunoaște problemele, nu își neagă originile cu tot balastul care vine odată cu ele, vorbește deschis despre problemele sale dar mai presus de toate, BOXEAZĂ.

 

fury-king-2

În 30 de meciuri a șters zeroul din dreptul înfrângerilor a 7 adversari, a cucerit pentru prima oară în istorie toate centurile existente pe piața greilor, face show înainte, în timpul și după gongul final și în ciuda unei părți însemnate a iubitorilor de box care-i disprețuiesc stilul de luptă și comportamentul, a ajuns omul incontestabil al momentului.

Marele lui avantaj este că are inima ce îi permite să se ridice de la podea atât în sport cât și în viață. Se spune în box că cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla e să îți dai cea mai bună lovitură iar adversarul să nu se clintească. Asta i s-a întâmplat lui Wilder duminică dimineața. Și-a trimis bombele în primele reprize dar zidul britanic nu s-a fisurat. Prin ruptura de încredere ce s-a produs în psihicul americanului, a intrat cu toate cele 125 de kilograme ale sale.

A cântat la început, a dansat în ring și a finalizat show-ul încingând o câmpenească pe melodia American Pie, făcându-l pe Bob Arum să transpire la cei peste 90 de ani pe care-i are. A fost clown, maestru, rege, doamna cea grasă ce încheie spectacolul.

A făcut dreptate boxului clasic într-un timp în care și-au făcut loc în topuri prea mulți boxeri cu bărbii de sticlă. Cu siguranță nu este cel mai spectaculos boxer și nici cel mai rafinat tehnician. Dar e o figură unică și la momentul ăsta nu văd cine l-ar putea detrona. E Fury, Tyson Fury.