Tags
După o evoluție entuziasmanță și epuizantă, Ionuț Băluță aduce boxului rămânesc una din cele mai importante victorii ale ultimilor ani învingându-l clar pe australianul TJ Doheny, numărul 6 mondial în clasamentul boxrec, clasificat 2 la WBC, 4 la IBF și 7 la WBO la categoria superbantamweight, boxer care înaintea acestei întâlniri avea 22 de victorii (16 prin KO) și o singură înfrângere, la Daniel Roman, până de curând campion mondial.

Cu excepția ultimelor două reprize, când forțat de presiunea crescută a lui Doheny și de oboseala acumulată a făcut pasul în spate, Ionuț a dominat fiecare secundă din meci, lovind mai mult, contrând eficient brațul de forță al adversarului și deplasându-se în permanență pe traiectoriile optime pentru a evita lupta statică pe care australianul și-a dorit-o.
După cum au decurs primele 3 reprize, era fost clar că rezultatul final va depinde de condiția fizică și rezistența la lovituri ale lui Ionuț. Iar el a rezistat, eroic în unele momente. Loviturile extrem de dure ale lui Doheny, care au pus la podea atâția adversari, nu i-au slăbit reduta, el alegând să răspundă de fiecare dată pe măsură și dacă forța nu e punctul lui forte, inima de luptător a compensat acolo unde fizicul nu a mai putut duce.
La finalul a 8 reprize intense, scorurile arbitrilor arată neverosimilul: 77-74 și de două ori 78-74 pentru boxerul nostru, căruia câteva secunde parcă nu îi vine să creadă ce aude de la ring anouncer. Dar Ionuț a meritat fiecare punct, și-a jucat șansa cu o ardoare extraordinară, a suferit teribil în colț în pauzele ultimelor reprize dar a dat totul în cele trei minute ce urmau.
“Nu dimensiunea omului ci dimensiunea inimii sale este cea care contează” spunea Evander Holyfield și ringul certifică de multe ori acest lucru. Azi a mai făcut-o o dată. Felicitări Ionuț Băluță și jos pălăria în fața efortului și ambiției de care ai dat dovadă!
Surpriza începutului de an în boxul mondial. Felicitări!
Va urca multe locuri. Poate prinde top 30-40.
Daca va continua sa se pregateasca cu aceeasi seriozitate, Ionut poate prinde meciuri puternice. Cel mai imbucurator lucru la el e consistenta. Deja e la al doilea meci mare si e inca in crestere. In opinia mea viitorul pentru el ar trebui sa insemne doua lucruri, conditie fizica si un plus de forta.
Tocmai am văzut ca a pierdut Chereji prin TKO in repriza 8
Rezultat care era de asteptat din pacate. James a jucat la doua capete si a pierdut la amandoua. S-a pregatit cu lotul national de amatori pana de curand, a participat la nationale unde a pierdut in semifinale, meciul cu Paro fiind doar o bursa atractiva si nicidecum un obiectiv viabil.
Maine dimineata lupta Razvan Cojanu tot intr-un meci cu sanse infime de reusita.
Ionuț baluta are nevoie de un manager bun să știe să îl pună în valoare după această victorie magnifică asupra lui TJ Doheny
Prin victoria aceasta el deja este numărul 15 mondial in clasamentul boxrec, cu creștere de 100 de poziții aștept clasamentele oficiale ale versiunilor organizațiilor de box să vedem unde îl situează după acest magnific succes, undeva in sfera primilor 15-20 ai categoriei super bantam, deși categoria este una teribilă cu navarette cu vargas și ahmadaliev unificat.