Se pot spune multe despre Eddie Hearn dar nu și că nu îi merge mintea. În criză, adevăratul lider găsește soluții și face și el. După ce și-a construit ring în spatele casei ca să aibă unde să-și țină galele, acum vine cu mai multe idei năstrușnice legate de locul de desfășurare a meciului Anthony Joshua – Kubrat Pulev, programat în noiembrie.

În condiții normale, prima opțiune ar fi fost arena O2 din Londra dar cum vaccinul împotriva virusului întârzie să apară, locația devine incertă fiind puțin probabil să fie permis accesul a 15000 de fani, câți estimează Hearn că ar putea aduce. Gândind “în afara cutiei”, a găsit câteva soluții alternative care să satisfacă și rigorile impuse de criză.
Una din ele este un colosseum din Croația, celelalte variante fiind locații exclusiviste, castele, hoteluri de lux sau vapoare, unde să fie prezente maxim 1000 de persoane care să vizioneze show-ul de la fața locului. Va fi interesant de văzut la ce soluție se va decide englezul având în vedere că meciul nu este unul dintre cele mai interesante, Pulev fiind foarte departe de profilul boxerului spectaculos.
Hearn tot vrea sa tina meciul cu spectatori insa pare tot mai greu de facut.
Aceeasi problema o am si cu Arum cu intarzierea meciului Lomachenko-Lopez.
Nu vad meciuri cu spectatori anul asta. Poate o arena gen Colosseum cu distantare intre oameni ar fi o idee sa mai indulcim amarul, dar la cum evolueaza lucrurile nu vom reveni degraba la let’s get ready to rumble.
Sa vedem cum ii iese lui Heran Whyte vs Povetkin.
Pai ala nu o sa fie cu spectatori nu?
O sa fie la vila lui Hearn.