Eveniment sportiv de excepție aseară la Arenele Romane. Având în vedere condițiile cu totul speciale, organizatorii merită felicitări pentru modul cum au pus în scenă spectacolul, pentru șansa acordată sportivilor de a mai recupera ceva din anul acesta și telespectatorilor să vadă un show reușit.

Despre piramidă. Nefiind specialist în kickbox, pot doar să îmi exprim bucuria câștigării ei de cel mai perseverent luptător, Ionuț Iancu. Când am văzut prima oară cardul, mi-am dorit sincer ca el să câștige dar imaginația mea, bogată de altfel nu a putut concepe niciun scenariu credibil. L-am urmărit și în alte gale, plin de sânge venind continuu în față, surclasat tehnic de multe ori dar luptând de fiecare dată până la ultima suflare, inferior fizic însă cu o voință cum doar cei trecuți prin mari greutăți sunt dăruiți. E genul de luptător amibițios, care speră o carieră întreagă, dar căruia rareori sorții îi sunt favorabili.

Acum însă planetele s-au aliniat perfect pentru el și a furnizat o frumoasă surpriză celor care au crezut în el.

A avut un adversar foarte greu în primul tur, recentul campion național la box Ștefan Lătescu, un luptător care venea cu marele plus chiar pe atuul lui Ionuț, lupta pe brațe. Și după cum a arătat startul de meci lucrurile păreau clare. A urmat uraganul, secunda aceea în care voința s-a intersectat cu forța și cu traiectoria perfectă, rezultând un croșeu care a reușit ce n-a putut niciunul din cei mai buni boxeri ai țării, să-l pună la podea pe campion. Și chiar dacă Lătescu s-a ridicat, spiritul lui nu a mai făcut-o.

În semifinală și finală Iancu a fost pur și simplu puternic. Ca în vechile filme cu karate în care câștigă în final cel cu șansele puține și aici cu fiecare minut care trecea, bulgărele speranței se făcea tot mai mare. Și pentru că marile lucruri sunt realizate cu perseverență și nu cu forță, acum a fost rândul lui Ionuț. Felicitări sincere, Ionuț Iancu! Pe lângă ce ți-ai dovedit ție, ai demonstrat că atunci când crezi cu adevărat în misiunea ta, diferenta dintre real și ireal este un singur i.

Despre meciul lui Flavius Biea nu sunt foarte multe de spus. Adversar modest, care a pus probleme doar în prima repriză când l-a prins în două rânduri pe un Flavius visător în apărare. Apoi reprizele, atâtea câte au fost, au curs invariabil în favoarea boxerului nostru. Spun câte au fost fiindcă la începutul celei de-a cincea a fost anunțată întreruperea meciului într-un mod ciudat, cum nu mi-a mai fost dat să văd. Toată lumea părea în regulă, arbitrul explica colțului bulgar să nu mai boxeze cu capul în față, după care ….. fluturări de mâini și abandon, urmate de selfiuri ale bulgarului cu antrenorul în ring.

O victorie în care Flavius nu a apucat să arate multe și care îi va folosi la palmares  mai mult decât la forma sportivă. Sper să-l revedem curând în ring alături de adversari care să-l solicite la nivelul potențialului.