Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă

Nicolae Iorga

Am avut vineri seară, după anunțarea deciziei din partida dintre Ionuț Băluță și Michael Conlan, senzația că orice ar fi făcut compatriotul nostru nu ar fi fost suficient pentru a-i fi ridicată mâna la final. Sunt convins că indiferent câți pumni ar fi dat și câtă presiune ar mai fi pus, cărțile celor trei judecători britanici ar fi arătat la fel. Nu este frustrarea tipic națională alimentată de tradiționala manie a persecuției, ci doar certitudine bazată pe experiență și pragmatism. S-a putut cu Doheny și Williams, nu a fost loc de interpretări cu Oliver Joyce, dar acum potul a crescut aproape de milionul de dolari, iar aici deciziile se complică în ramificații care se îndepărtează de evoluția propriu-zisă.

Am văzut aruncată în spațiul public ideea că a fost o greșeală imensă a staffului lui Ionuț că nu și-a impus arbitrii și privind lucrurile retrospectiv este clar că judecarea luptei a fost problema. Dar oare putea managementul lui Ionuț să facă acest lucru? Într-o lume bazată pe echitate, așa ar fi trebuit, dar cea în care trăim este departe de ideal.

Una din regulile de bază ale negocierii este să joci ceea ce îți poți permite. Aici, de o parte a mesei au stat Frank Warren și Top Rank, două din cele mai mari entități din boxul profesionist, iar de cealaltă parte … știe cineva cum îl cheamă pe managerul lui Ionuț? Conlan era numărul 1 la WBO, Ionuț era pe 9. Chiar e cineva cu rațiunea la el care să își imagineze că se putea bate cu pumnul în masă în aceste condiții ca să impui arbitrii? La capul de afiș al galei (Mthalane vs Edwards), care a fost meci cu centura mondială pe masă toți cei trei arbitri au fost britanici. Ar fi putut reprezentanții lui Ionuț să pretindă mai mult? Nu cred. Putea altcineva obține altceva? Nu cred. De același tratament se bucură și britanicii atunci când dau de alții cu bani mai mulți. La sfârșitul acestei săptămâni, la meciul Saul Canelo Alvarez vs Billy Joe Saunders, în ciuda protestelor englezului, toți cei trei arbitri vor fi americani. Meciuri de acest gen sunt de tipul acceptă sau pleacă iar cei care au lansat pe piață reproșurile cred că știu foarte bine acest lucru. Puterea financiară dictează regulile. Rău e atunci când decide și învingătorul.

Dacă îi iei la rând pe cei care au judecat meciul, găsești fără mult efort elemente care să alimenteze teoriile conspiraționiste. Howard Foster l-a ținut în ring până aproape de comă pe neînvinsul Josh Warrington în speranța că englezul va încheia meciul în picioare, punându-i grav în pericol sănătatea doar de dragul afacerii naționale. Tot el a fost părtaș, alături de un alt arbitru care l-a judecat acum pe Ionuț, Bob Williams, la rușinoasa decizie din partida Zelfa Barret – Kiko Martinez, când scorurile l-au dezgustat până și pe managerul celui avantajat, Eddie Hearn. Repet însă, nu alegerile persoanelor ci principiul a fost de bai aici. Dacă erau alți trei britanici, tot așa ar fi judecat când ar fi simțit că le este tras preșul național de sub picioare. Condițiile au fost dictate de soliditatea “spatelui”, de puterea și perspectivele afacerii care a pus banii pe masă. Nu trebuie căzut prea mult în autocompătimire, fiindcă sunt convins că dacă am fi avut posibilitatea, așa s-ar fi întâmplat și la noi lucrurile.

Am la activ sute de analize atât din boxul amator cât și din cel profesionist. Pot să deosebesc cu probe o hoție mare de una șmecherească sau de o decizie care putea să aparțină oricăreia dintre părți. Antrenori din toate colțurile tării îmi trimit solicitări de analiză ale evoluțiilor sportivilor lor și de cele mai multe ori le spun ceea ce nu își doresc să audă pentru că pasiunea mea este să duc lucrurile în zona obiectivismului absolut, a matematicii și a judecății prin prisma criteriilor din manual. Atunci când fac analiza de detaliu, nu dau verdictele în funcție de cartea de vizită și nici de cine stă în spatele luptătorilor. Privind evoluția lui Ionuț cu cât obiectivism sunt în stare, susțin că nu a pierdut. A lovit mai mult, a dominat tehnico-tactic meciul, a încheiat mai bine și a dat replica în permanență încercărilor adversarului de a prelua inițiativa. Din punctul de vedere al realității mele, pot spune că verdictul final e discutabil. Britanicii vor spune că irlandezul a fost mai precis, a avut loviturile mai tari și a câștigat capitolele apărare și ring generalship și nu îi poți contrazice nici pe ei.

Prin ochii evaluatorilor independenți, ideea dominantă a fost cea de echilibru. Site-ul badlefthook.com a punctat 114-114 iar comentatorul postului BTSport îl avea pe Conlan în față cu un punct înainte de ultima repriză, una adjudecată clar de sportivul nostru.

În concluzie, a fost sau nu furt? Privit din partea noastră de ring, da. Din partea britanicilor, nu. De pe mijloc, egal.

În termenii afacerii numite box profesionist, este brânciul acela pe care sistemul îl dă atunci când marele favorit se împiedică de un adversar mai ambițios decât erau previziunile și care riscă să strice echilibrul. Mayweather l-a primit în primul meci cu Castillo, Lucian Bute cu Andrade, Canelo Alvarez cu Golovkin și lista poate continua la infinit. Pe unii imboldul i-a trezit la realitate și le-a crescut nivelul evoluțiilor confirmând încrederea cu care au fost răsplătiți în avans, alții au căzut sub povara supraevaluării dezamăgindu-și în final creditorii. Personal, cred ca pe Conlan s-a mizat greșit, neavând stofă de campion de cursă lungă.

Respectul pe care îl aveam pentru el după modul ferm în care a reacționat în fața nedreptății care i s-a făcut la Olimpiada de la Rio, s-a pulverizat când i-am văzut lipsa de sportivitate vecină cu golănia și aroganța penibilă cu care sărbătorește o victorie care nu era a lui. Declarațiile de dinaintea meciului, cum că îl va face KO pe Ionuț în prima repriză au fost transformate în momente jenante de pumnii și reziliența boxerului nostru. Bătut la măiestrie sportivă, a excelat în nesimțire și lipsă de fair play (lucru nemenționat în niciuna din cronicile meciului de pe marile siteuri de box), așa încât nu pot decât să îi dedic în semn de disprețuire cele două degete mijlocii pe care și el le-a arătat oficialilor care i-au răpit momentul de glorie în 2016.

Să răstorni planurile pe care marii jucători de pe piața afacerii cu mănuși și le fac, de cele mai multe ori ai nevoie de mai mult decât de pumni bine plasați. Ionuț știe bine acest lucru. A fost nedreptățit în carieră pentru mize mult mai mici. Acum și-a dat viața pe ring. A făcut tot ce i-a stat în puteri să câștige dar decizia nu a ținut numai de el. Nu am văzut de mulți ani un boxer român care să lupte atât de lipsit de complexe în fața unui mare favorit. Cu fiecare repriză îmi creștea surprinderea văzându-l cum poate duce ritmul acela infernal. Și l-a susținut până la ultimul gong. Avea de dus la capăt o misiune și a dus-o cu brio. Nu cred că are ceva să își reproșeze.

Nu măsor succesul unui om după înălțimea la care urcă, ci după cât de sus revine atunci când a atins punctul cel mai de jos.

George S. Patton

Victoria și înfrângerea sunt ambele părți ale sportului și ele trebuie acceptate deopotrivă. Adevărații campioni sunt aceia pe care brațul lăsat jos nu i-a doborât și care au reușit să golească eșecul de asocierile sale negative, privindu-l ca pe o oportunitate de a învăța. Ei au înțeles că pentru a ști cum să câștigi trebuie mai întâi să știi să pierzi, că eșecurile de ieri sunt semințele de astăzi care trebuie plantate cu sârguință pentru a putea recolta succesul de mâine.

În termeni strict pugilistici, Ionuț a pierdut. A mai făcut-o și înainte. A învățat din înfrângerile trecute și asta l-a dus în top, aproape de visul mondial, dar mai ales, l-a ridicat la statutul de persoană respectată de o lume întreagă. Da, pe cărțile de arbitraj Conlan a avut mai multe puncte. Justificat sau nu. Pentru aceia însă, care au văzut partida prin prisma măiestriei sportive, a valorilor universal valabile pe care sportul le promovează în esența sa și care transced corzile ringului, Ionuț Băluță a fost învingătorul detașat. În fața efortului de a-și depăși condiția și a le arăta și altora că se poate, a încăpățânării de a nu renunța niciodată, înaintea sacrificiului de sine total și a curajului vecin cu nebunia, a patriotismului necondiționat de avantaje, a bunului simț neperisabil și independent de condițiile de mediu, a modestiei frumoase și originale, nu pot decât să îmi scot pălăria și să-i spun: mulțumesc maestre Ionuț Băluță pentru toate lecțiile pe care ni le dai.