Reprezentanta boxului românesc la Jocurile Olimpice de la Tokyo a debutat în forță, obținând la finalul a trei runde entuziasmante prima victorie olimpică feminină pentru boxul nostru (boxul fetelor a fost introdus la olimpiadă începând cu 2012, an în care am fost reprezentați de Mihaela Lăcătuș care însă a pierdut în primul tur).

După un turneu de precalifcare extrem de reușit, în care s-a oprit doar în semifinale unde a fost învinsă de senzația momentului, italianca Irma Testa, Claudia confirmă forma ascendentă și la Tokyo, fiind la un singur pas de visul suprem, medalie în cea mai titrată competiție planetară. Mai îmbucurător decât rezultatul, este boxul practicat de ea, unul adaptat rigorilor moderne, agresiv, bazat pe volum și forță, dublat de o condiție fizică ce îi permite să mențină ritmul ridicat până la gongul final.

În optimile de finală de la Tokyo, Claudia nu i-a lăsat nici o șansă somalezei Ali Ramla Said Ahmed, pe care a dominat-o de la cap la coadă adjudecându-și rotund cele trei reprize pe toate cărțile de arbitraj. Povestea oponentei sale este una de-a dreptul fascinantă, ea fugind cu familia din Somalia din cauza războiului civil în care unul din frații ei a fost ucis, fiind la un pas de moarte după ce mama ei a spălat-o cu insecticid pentru a o scăpa de păduchi, iar mai apoi practicând în secret boxul ani de zile, mama ei neștiind că fiica sa se bate în ring nici când a obținut titlul de campioană națională în Marea Britanie, țara de adopție. Un alt fapt care îi condimentează bibliografia, este acela că nu își cunoaște ziua de naștere, actele familiei fiind distruse odată cu fuga lor, ea știind doar că s-a născut în luna iunie.

Claudia însă nu s-a lăsat impresionată de nimic, și-a făcut treaba sistematic lucru care a obligat arbitrul să îi ridice mâna la final. Evoluția ei ne dă speranțe reale pentru sfertul de finală împotriva japonezei Irie Sena, o sportivă care a arătat mai mult decât accesibilă în partida disputată cu tunisianca Thouloud. Sper ca cei desemnați cu împărțirea dreptății în sfertul de finală al Claudiei să apese butoanele corect și să ne bucurăm la final de prima medalie olimpică din istoria boxului feminin românesc.

Ridic problema arbitrajului pentru că chiar dacă la aceste jocuri, din cauza corupției, AIBA a fost exclusă din factorul decizional, obiceiurile au rămas și am văzut câteva decizii de-a dreptul halucinante, ultima din ele fiind victoria acordată finlandezei Potkonen Mira Marjut în fața Maivei Hamadouche, după ce în două din cele trei reprize în ring a existat o singură pugilistă, franțuzoaica, Potkonen limitându-se la a obstrucționa și a evita lupta cât de mult posibil. Incredibil este că chiar și în rundul final, în care Potkonen era aproape de inconștiență, nelovind aproape deloc, deplasându-se bezmetic prin ring și fiind într-un târziu și depunctată pentru ținere repetată, trei din cei cinci arbitri au recompensat-o cu 10 puncte, lucru care arată că adâncile rădăcini ale corupției sunt departe de a fi eradicate.

Sperăm însă ca mâine evoluția Claudiei să fie dincolo de orice dubiu și să aducă o atât de necesară medalie boxului românesc. Mult succes, Claudia!