A fost un weekend extrem de încărcat de box, cu carduri promițătoare, care în cea mai mare parte au onorat așteptările. Cea mai convingătoare evoluție a fost a lui Vergil Ortiz Jr., care după ce a trecut prin cei mai buni pumni ai lituanianului Egidijus Kavaliauskas (22-1-1, 18 KO), l-a îngenuncheat cu clasa în repriza a opta, după ce îi provocase cinci numărători, arătând că are tot ce trebuie pentru a testa înălțimile. La doar 23 de ani, Ortiz a ajuns la 18 victorii, toate prin KO, declarîndu-se pregătit pentru detronarea lui Terence Crawford.

În Anglia, fostul olimpic și totodată mare speranță a britanicilor Joshua Buatsi a trecut prin momente grele împotriva lui Ricards Bolotniks (18-6-1, 8 KO), fiind testat serios în reprizele 7 și 8, în care a lăsat piciorul jos de pe accelerație. Pregătirea superioară și-a spus însă cuvântul și Buatsi a revenit pe final de meci încheind conturile în rundul 11 cu o directă de dreapta care i-a luat definitiv voința letonului.

În primul meci al galei, compatriotul nostru Viorel Simion a mai bifat o prezență în ringul profesionist adăugându-și încă o înfrângere la palmaresul atât de promițător odinioară. Venit să-și încaseze bursa, Viorel nu a ridicat nici un fel de probleme în fața britanicului Zelfa Barrett, anunțându-și intențiile pașnice încă din prima repriză când a pus genunchiul jos după o lovitură, altă dată banală, la corp. S-a ridicat, a mai boxat din amintiri trei reprize, refuzând după rundul patru să se mai ridice de pe scaun. Trist final de carieră pentru Viorel, dar la modul cum a fost gestionată, cine ar putea să-l acuze?

Pe principiul “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, partida Rigondeaux – Casimero a fost o demonstrație înfiorătoare de antibox. Rar mi-a fost dat să văd un meci atât de frustrant și plictisitor, având la final desemnat un câștigător doar pentru cp regulile impun unul și nicidecum pentru că vreunul din boxeri ar fi meritat acest lucru. Cu o sumă de 91 de lovituricare și-au atins ținta în cele 12 reprize, record absolut al Compubox, meciul a fost o pierdere de timp și o antireclamă la nobila artă.

Ce a mai rămas în lipsa loviturilor? O joacă de-a șoarecele și pisica, o fugă permanentă de la locul faptei în huiduielile spectatorilor enervați încă o dată de perseverentul cubanez. Impresia pe care am avut-o pe tot parcursul a fost că Rigondeaux își bate joc de toată lumea. Este unul din meciurile pentru care ar fi trebuit inventat un alt tip de decizie, descalificare pentru nepracticarea sportului. Cred că arbitrii au judecat la final în termeni de pe cine și-ar mai dori să vadă în ring mai degrabă decât analizând criteriile de punctaj, deoarece în spiritul lor Casimero nu ar fi avut nicium să fie desemnat învingător, el fiind ridiculizat în cea mai mare parte a meciului de schimbările de direcție și jocul de picioare al lui Rigondeaux.

Întrebat la final cum ar fi vrut să câștige partida cu doar 41 de lovituri în țintă (dintre care 16 au fost jaburi), Rigondeaux a sintetizat concluzia întregii tragicomedii: “Am lovit atât cât a fost necesar ca să câștig.” Noapte bună box.