“Goodbye boxing.” Așa s-a încheiat discursul de retragere din ring al celui mai titrat boxer al ultimilor zeci de ani. Am evocat în mai multe rânduri aici personalitatea și realizările lui Manny Pacquiao și de aceea nu am să le mai înșir și de data aceasta. Azi, îl las pe el, la fel de elegant și impresionant ca în momentele esențiale care i-au marcat parcursul.
„Este dificil să accept că timpul meu ca boxer s-a încheiat”, a spus Pacquiao în videoclipul său, în care a vorbit atât în engleză, cât și în filipineză. „Astăzi îmi anunț retragerea. Nu m-am gândit niciodată că va veni această zi. În timp ce îmi pun mănușile de box deoparte, aș dori să mulțumesc întregii lumi, în special poporului filipinez, pentru sprijinul acordat lui Manny Pacquiao. ”
„Chiar și eu sunt uimit de ceea ce am realizat. Cel mai în vârstă boxer care a deținut titluri mondiale în patru decenii diferite și care a deținut un titlu mondial la welterweight – o realizare uimitoare.”
„La revedere box. Îți mulțumesc că mi-ai schimbat viața. Mi-ai dat șansa să găsesc o cale de ieși din sărăcie. Datorită ție am putut să inspir oameni din întreaga lume, să schimb vieți. ”
Manny Pacquiao
Îți mulțumesc si eu Manny Pacquiao, pentru modul în care ai ales să ajungi la glorie.
Chiar dacă pentru marea majoritate a specialiștilor rezultatul înfruntării dintre Anthony Joshua și Oleksandr Usyk a fost o surpriză, el este mai degrabă o reintrare a lucrurilor pe făgașul firescului. Am spus-o atât în prezentarea partidei cât și celor care m-au chestionat în ultimele zile în legătură cu cine va câștiga, că în mod natural acesta ar trebui să fie meciul lui Usyk, Joshua având doar șansa loviturii devastatoare dată la momentul perfect. Și momentul perfect vine foarte rar dacă nu îl provoci.
Când forța brută stă în fața tehnicii, cea dintâi câștigă doar dacă este considerabil mai mare și e dublată de curaj nebunesc, așa cum a fost în cazul lui Mike Tyson. Azi noapte forța lui Joshua nu s-a putut manifesta în fața tehnici rafinate a lui Usyk. Ucraineanul a respectat perfect un plan de meci simplu dar eficient, bazat pe mișcare permanentă și lovituri executate în viteză din unghiuri.
În ultimul timp am avut parte de din ce în ce mai multe întâlniri penibile în ringul de box, unele ascunse sub termenul de demonstrații, altele pur și simplu împerecheri contra naturii pentru care a fost croit acest sport. Nu am scris despre ele și nu am să le fac reclamă nici în continuare, considerând că aduc grave prejudicii ideii de artă nobilă, dar imaginea lui Evander Holyfield îngenuncheat la 58 de ani, mă obligă la o reacție.
Din cele mai vechi timpul poporul a fost însetat de sânge. Dorința nestăvilită a publicului pentru circ a generat în toate epocile înfruntări care mai de care mai ciudate, de la pitici contra uriași, la oameni versus animale și tot felul de alte aberații făcute să atragă atenția. Nu e ceva nou ca dorința publicului de a vedea nemaivăzutul să dea naștere la anomalii, dar atunci când limitele decenței sunt întrecute, trebuie luată atitudine. În această lume condusă de interese și bani, puțini au curajul și își pot permite să o facă.
Tot respectul din acest punct de vedere pentru venerabilul comentator Jim Lampley, care văzând cum se mișcă Holyfield la antrenament, a refuzat să facă parte din proiect, retrăgându-se din postura de comentator. S-a dovedit că a avut dreptate, meciul fostului campion mondial la grea și supergrea fiind o tristă demonstrație de cât de jos pot unii să coboare pentru un pumn de dolari (mai mic sau mai mare).
Evident, cinicul președinte al WBC, Mauricio Sulaiman a declarat evenimentul un succes, raportându-se doar la vânzările de PPV-uri iubitorilor de grotesc, care au depășit 150 000. Dacă Mayweather vs Paul a mai fost cum a mai fost, amândoi fiind relativ tineri și capabili încă să ducă lovituri la cap, în cazul lui Holyfield, ale cărui reflexe s-au putut vedea cu ochiul liber din filmările de la antrenamentre ca fiind grav deteriorate de timp, lucrurile ar fi putut să devieze în tragedie. La aproape 60 de ani, după mai bine de zece ani de pauză, pumnii primiți puteai fi fatali.
Ne arătăm oripilați când câte un interlop neghiob lovește vreun bătrân care nu-i acordă prioritate la trecerea de pietoni, dar suntem dispuși să plătim ca să vedem același lucru în ring. Unde ne oprim? Care e limita? Cine trasează granițele decenței? Organizatorii sau organismele care guvernează acest sport, cu siguranță nu, ei fiind interesați doar de venit. Comisiile par și ele mai interesate de bănuți decât de securitatea și sănătatea oamenilor. Sportivii? Se pare că nu, ei fiind atrași de cântecul de sirenă al banilor ușor obținuți după ce au tocat milioanele câștigate la apogeu. Ce se va întâmpla când cele care vor suna vor fi sirenele ambulanței? Cine va răspunde? Ca de atâtea ori în istoria boxului, NIMENI. Vom spune ca în atâtea alte cazuri că așa a fost să fie.
Oscar De La Hoya anunță și el revenirea, Riddick Bowe la fel. Deja Roy Jones Jr și Mike Tyson s-au făcut de râs. Cât e de trist să îți vezi idolii tinereții agonizând în urale demente. Ce tragedie pentru box să își onoreze legendele punându-le să se bată între ele la vârste la care ar trebui să își legene nepoții. Cât de departe mai pot merge forța banilor și lipsa de scrupule? Pare că nelimitat. În realitate însă, ține de noi, câtă atenție acordăm, pentru că fiecare dintre noi suntem piața.
Așa cum există meciuri de vis, sunt și meciuri care nu ar trebui să aibă loc. Dacă visul tău e o înfruntare între un Evander Holyfield de 58 de ani și un Vitor Belfort de 44, poate ar trebui să te trezești, să-ți dai două palme și să-ți reevaluezi pasiunea pentru box.
După multe tergiversări, gândiri și răzgândiri, Terence Crawford face un nou pas în mult prea prudenta sa carieră, urmând să-l întâlnească pe Shawn Porter pe 20 noiembrie în Las Vegas.
Rețeta financiară este una de succes pentru ambii luptători, Crawford urmând să încaseze 6 milioane de dolari iar Porter 4. La banii aceștia, lui Crawford nici nu i se merită să boxeze foarte des, el având deja statutul de boxer care încasează milioane și atunci când luptă cu adversario dinainte învinși (vs Horn 3 milioane $, 3.5 milioane vs Brook, 5.5 milioane $ vs Khan).
„Sunt foarte entuziasmat. Acum îmi pot arăta talentul și poate arăt ceva pentru publicul larg, ceva ce nu au mai văzut până acum. Pentru că nu cred că le-am arătat încă tot ce-mi stă în putință. ”
Terence Crawford
Deși Porter este in teorie o creștere de nivel, având în vedere că ultimele nume din palmaresul lui Crawford au fost Kell Brook și Egidijus Kavaliauskas, nu îl văd capabil să îi pună probleme reale lui Crawford, el fiind unidimensional și relativ rudimentar în exprimare. Vor fi probabil reprize strânse, puse de arbitri în mod tradițional în contul campionului iar la final o decizie mai mult sau mai puțin unanimă care îi va aduce lui Crawford victoria cu numărul 38 și lui Porter bani suficienți cât să acopere amărăciunea celei de-a patra înfrângeri.
După cinci luni de pauză, Cristian Ciocan revine în ring și o face în stil mare, având ca un adversar cu nume sonor în persoana englezului Hughie Fury (25-3-0), într-o partidă programată pe durata a zece runde ce se va desfășura pe Utilita Arena din Newcastle. Meciul lui Cristian este evenimentul principal al unei gale care mai are pe card înfruntarea dintre Savannah Marshal și Lolita Muzeia pentru centura WBO și meciul favoritului local Lewis Ritson împotriva unui adversar care încă nu a fost anunțat.
În ceea ce îl privește pe Cristian, are parte de un nou meci bine retribuit, aflându-se în acel punct al carierei în care e ales de boxeri importanți pentru a-și resuscita carierele. Fără un management capabil să investească masiv pentru a crește, Cristi trebuie să se mulțumească cu acest statut, dar pentru care a muncit din greu în ultimii ani, ducând lupte la baionetă cu oponenți de temut, evitați de cea mai mare parte a boxerilor (Tony Yoka, Louis Ortiz, David Price) și cărora le-a făcut față cu brio arătând inimă de luptător dincolo de punctul în care fizicul nu a mai vrut să-l ajute.
Ultima vizită a lui Cristian în Anglia a fost încununată de succes, el spulberând atunci speranțele gazdelor în revenirea medaliatului cu bronz la olimpiada din 2008, David Price, pe care l-a pus definitiv la podea în repriza a șaptea a unui meci spectaculos, în care și românul a fost numărat în rundul al cincilea.
Hughie Fury e un boxer foarte puțin spectaculos, cu un stil incomod, capabil de evoluții înfiorător de plictisitoare și puțin plăcute ochiului. Are însă o cotă bună de piață în special datorită rezonanței numelui de familie. Duce bine loviturile din punct de vedere al rezistenței la pumni dar se sparge ușor, multe din meciurile lui fiind adevărate băi de sânge. Să sperăm că Cristi se va prezenta în formă și îi va redeschide tăieturile. Mult succes!
Magazin de ring 