După ce deținătorul legal al drepturilor de organizare a eșuat în tentativa de a pune pe roate prima tentativă de apărare a titlurilor IBF/WBA/WBC deținute de Teofimo Lopez, frâiele acțiunii au fost preluate de Eddie Hearn care a reușit în cele din urmă să încheie afacerea. Adversarul este același, George Kambosos, meciul urmând să aibă loc cel mai probabil pe data de 27 noiembrie, în locul lăsat liber de amânarea meciului dintre Ryan Garcia – Jojo Diaz, ca urmare a accidentării serioase suferite la mână de Garcia.

„Sper ca lupta să aibă loc la Madison Square Garden”, a spus Teofimo către Punsh Drunk Boxing. „Am să vin cu cele cinci centuri pe care le-am adunat de la ucrainean. Noul meu contract cu ESPN este de trei lupte pe an. Aștept cu nerăbdare să lupt cu Kambosos. Mă văd bătându-l în prima rundă prin KO”, a spus Teofimo. „O spun și mă voi asigura că o fac.

Au trecut deja aproape douăsprezece luni de când Lopez a luptat ultima oară și e păcat că un sprtiv cu perspectivele lui a stat atâta timp în afara ringului. Ar fi trebuit în mod normal să aibă cel puțin două meciuri în această perioadă, pentru că în box, la fel ca în viață, timpul trecut nu se mai întoarce. Oricum și-a luat cu Kambosos o provocare mult sub nivelul așteptărilor, fanii boxului dorindu-și să-l vadă încrucisându-și mănușile cu nume ca Josh Taylor, Devin Haney, Ryan Garcia sau Gervonta Davis.

Dacă Hearna va reuși să obțină toate semnăturile pentru 27 noiembrie, partida va fi transmisă de DAZN, platforma cu care el colaborează cu succes de ceva vreme.