Deși nu pornea cu promisiunea de a rupe gura târgului, acest weekend a oferit iubitorilor de box un adevărat festival pugilistic. Spectacol, pumni, inimi de luptători, lovituri care au întors soarta unor meciuri considerate dinainte jucate și un candidat care va fi greu de bătut pentru meciul anului.

Două surprize, același ring

Shefield-ul era pregătit de sărbătoare. Favoritul local Kid Galahad (28-1-0) își apăra pentru prima oară centura IBF câștigată acum câteva luni în fața lui Jazza Dickens, iar speranța feminină aflată în plină ascensiune Terry Harper revenea după un an într-un meci cu dpuă centuri pe masă. Adversarii celor doi, veteranul Kiko Martinez (42-10-2) și americanca Alycia Baumgardner (10-1-0) erau văzuți de specialiști și pariori ca victime sigure, dar frumusețea boxului constă și în aceea că din când în când oferă bastoane de mareșal celor suficient de curajoși și perseverenți.

Mai întâi a fost șocul Baumgardner. Americanca a apărut încrezătoare de la primul gong, a boxat relaxată, cu brațele jos câștigând primele trei reprize rotund în fața unei Harper care a părut extrem de deshidratată. Apoi, la începutul rundului patru, BOOOM, o directă de dreapta peste un jab jos și lent și totul a înghețat. Harper a rămas țintuită cu creierul nemaicomandând corpului, făcând finalul meciului o necesitate și o formalitate. Un pumn și ceea ce părea mai înainte o carieră luminoasă devine brusc un orizont învăluit în ceață densă.

https://youtu.be/bdNxvgZjoMk

Am visat la acest moment. În fiecare dimineață, în oglindă mi-am spus că voi fi campioana lumii. Am venit aici din postură de nefavorită dar încrederea mea a fost 100 % și în Harper nu am văzut asta. A fost fragilă, așa că mers peste ea. Știu că mulți nu mă cunosc dar sper că am oferit o demonstrație a valorii mele. Am arătat că știu să boxez, că știu să lovesc.

Alycia Baumgardner

Șocul cel mare avea să vină însă câteva zeci de minute mai târziu, pe același ring.

Kid Galahad intra din postura de dinainte învingător în fața temerarului spaniol Kiko Martinez. Clama un palmares nepătat în ciuda înfrângerii de pe cărțile de arbitraj din meciul cu Josh Warrington, anunțând intenții seroase de a ataca piscurile. Toate cărțile erau făcute pentru el și nimic nu anunța cutremurul. Primele trei reprize curg pe cursul așteptat, Galahad zburdă schimbând cu lejeritate gărzile și lovind din toate pozițiile. Ochiul lui Martinez sângerează din repriza a treia, completând tabloul unei victorii lejere. Spaniolul însă nu se lasă și își testează norocul cu croșee scurte de stânga și drepte largi peste umăr, sperând în imposibil.

Inexplicabil, în repriza a patra Galahad oprește motoarele care merseseră atât de bine trei reprize și face pasul în spate dându-i lui Martinez șansa să avanseze. Și când gongul se pregătea să bată finalul rundei, o dreaptă a lui Martinez îi stinge lumina englezului. Îl salvează voința și clopoțelul dar nu pentru mult timp. Întrat în runda a cincea încă nerefăcut, e trimis în lumea viselor chiar de prima lovitură a lui Martinez, tot o dreaptă peste umăr care scrie povestea celei mai mari surprize a acestui an și aduce gloria celui care nu a încetat să creadă. La 35 de ani, după mai bine de 7 ani de când a pierdut titlul mondial în fața lui Carl Frampton în Belfast, centura se întoarce la brâul lui Kiko Martinez. Chiar dacă nu va sta mult acolo, e încă o demonstrație că imposibilul este doar un cuvânt mare aruncat de oameni mici care găsesc mai ușor să trăiască în lumea ce le-a fost dată decât să folosească puterea ce le-a fost dată să o schimbe (Muhammad Ali)

Final așteptat, desfășurare electrizantă

Frumusețea nobilei arte stă și în aceea că poate aduce spectacolul și acolo unde lucrurile se desfășoară conform scenariului așteptat. În Honda Center din Anaheim, California, Jaime Munguia venea să-și reconfirme statutul de vedetă în ascensiune. Și a făcut-o la modul cel mai serios, fiind pus la încercare cu lovituri pe care cei mai mulți nu le-ar putea duce. Adversarul lui, Gabriel Rosado, cel care venea după uriașa surpriză furnizată la mijlocul acestui an când l-a lăsat rece în colț pe neînvinsul până atunci Bektemir Melikuziev, și-a respectat cartea de vizită, oferind o replică ce l-a dus aproape de limite pe Munguia. Dar mexicanul nu s-a clintit. A luat cât a putut da Rosado dar a lovit nelăsând loc de interpretări.

Deși deznodământul spre care se îndrepta partida a fost clar după primele reprize, electrizarea s-a menținut până la ultimul sunet al gongului. Rezistenta fizică și psihică arătate de Rosado, forța mexicanului dusă nediminuată și în reprizele campionilor, inimile a doi luptători veritabili care și-au împărțit peste 1300 de pumni dar au avut tăria să se îmbrățișeze la final, a ținut publicul în priză din prima și până în ultima secunda a ceea ce cel mai probabil va fi meciul anului.

Și ca spectacolul să fie complet, în undercard s-au evidențiat alte câteva nume interesante care au făcut cinste nobilei arte prin evoluții entuziasmante și care vor aduce cu siguranță suspans în viitor în pătratul magic. Mă refer la William Zepeda (24-0, 22 KO) și Alexis Rocha (18-1, 12 KO). La primul am văzut luptătorul pursânge mexican, care nu face un pas înapoi până nu-și duce misiunea la capăt sau moare, iar la cel de-al doilea o tehnică rafinată și un box variat foarte plăcut ochiului dar eficient în aceeași măsură.

A fost o noapte pe cinste pentru iubitorii boxului, una pe care din fericire am putut să o savurăm și noi în condiții foarte bune, ambele gale putând fi urmărite și în țara noastră în direct sau înregistrat prin intermediul platformei DAZN. Rămâneți aproape, săptămâna viitoare e Demetrius Andrare vs Jason Quigley.