Îl poți lovi dar nu îi poți lua spiritul. Poți să-l dobori, dar se ridică mai puternic. Capabil să mențină presiunea constantă până la ultimul gong și să-și ducă forța loviturilor până în reprizele campionilor, rusul Artur Beterbiev mai dovedește o dată că pentru a-l învinge trebuie mai mult, mult mai mult decât au adus în ring cei 19 adversari ai săi, punându-l acum la socoteală și pe Anthony Yarde.

După cum spunea Tony Bellew, Beterbiev nu doar te bate, ci scoate sufletul din tine. Asta a făcut și aseară cu Yarde. Englezul și-a dat cele mai bune lovituri, a ținut garda sus atât cât i-au permis forțele, l-a atins, l-a tăiat la ochi, dar nu a fost suficient ca să-l îngenuncheze. Capacitatea de revenire a rusului după ce încasează o lovitură grea, ruinează speranțe și ia câte ceva din fiecare adversar.

Ciudat din punctul meu de vedere au arătat cărțile oficiale de arbitraj, pe două dintre ele Yarde fiind în față la momentul opririi meciului, unul dintre judecători, Jun Bae Lim având un uluitor 68-65 pentru englez după șapte reprize care nu au stat nicidecum la discreția lui Yarde. Nu era de mirare ca în cazul în care partida s-ar fi dus pe întreaga sa durată, să fi asistat la o decizie controversată. Noroc însă că rusul nu lasă loc de interpretări, ridicând de fiecare dată nivelul până când adversarul ajunge la limita de la care intră în funcție instinctul de conservare.

Instincte bune a avut în schimb antrenorul lui Yarde, care și-a sacrificat speranțele și și-a simțit luptătorul, solicitând finalul înainte ca pagubele să fie prea mari pentru elevul său. El a văzut căderea celui pe care-l antrenează și a intuit că nu se pot întâmpla lucruri bune în continuare dacă-l lasă mai departe în ring.

Chiar dacă statistica loviturilor arată un echilibru matematic, pentru ochiul format a fost lesne de văzut că acesta nu a existat. În ciuda pumnilor grei încasați, Beterbiev s-a aflat în control mare parte din meci, dictând ritmul, traiectoriile și având momentele decisive. Yarde a avut secundele sale bune, lovind cu tot arsenalul, dar i-a lipsit consistența. Masa lui musculară și-a cerut tributul încă o dată, pe măsură ce meciul avansa, necesarul de oxigen depășindu-i capacitatea pulmonară. Directa de dreapta care a adus finalul, nu a fost decât consecința firească a presiunii inumane pe care a exercitat-o Beterbiev și căreia încă nu s-a găsit omul care să-i reziste. Va fi acesta Dmitri Bivol?