Unul din meciurile de vis ale lui 2023, pe care eu unul îl consideram extrem de puțin probabil, prinde tot mai mult contur cu zi ce trece. Mai întâi a fost anunțată data, acum s-a găsit și locația. Gervonta Davis și Ryan Garcia au trecut de la faza pe vorbe și par să-și fi dat acordul care-i va oferi unuia dintre ei accesul la glorie și bani fără număr. Cu toate că lucrurile par clare, scepticul din mine încă respiră, așa că nu m-ar mira ca una din cele două vedete cu aere de primadonă (mai probabil Ryan) să-și anunțe retragerea în urma unei accidentări subite survenite la antrenament. Dar mai bine să nu cobesc și să ne bucurăm de perspectiva unei înfruntări incendiare între doi dintre cei mai talentați reprezentanți ai noului val.
Pe 22 aprilie, în fața a 22 000 de fani și milioane de telespectatori, cei doi copii minune ai boxului ar urma să-și arăte măiestria și să-și acopere vorbele cu fapte, încercând să șteargă zeroul din dreptul înfrângerii celuilalt.
Din punct de vedere al CV-ului, Gervonta îi ia fața clar rivalului, el fiind deja campion mondial în trei categorii de greutate pe când Garcia nu are la activ nici măcar un meci de titlu în cei șapte ani de carieră profesionistă. În ciuda celor trei titluri, nici Davis nu a fost scutit de critici de-a lungul timpului, reproșându-i-se lipsa curajului de a înfrunta adversari cu adevărat puternici, aflați în apogeul carierei. Acesta e și unul din motivele pentru care nu am crezut în parafarea acestui meci, amândoi fiind protejați până acum cât s-a putut, fiind considerați găinile cu ouă de aur de cei care le-au direcționat carierele, nimic din ce s-a întâmplat în carierele lor nearătându-mi că vreunul din ai ar fi foarte dornic să-și descopere limitele cu adevărat.
Amândoi și-au trecut cumpenele carierelor de până acum, Garcia ridicându-se de la podea în repriza a doua din meciul cu Luke Campbell și finalizându-l cinci runde mai târziu, în timp ce Davis a trecut până la urmă cu brio peste câteva începuturi de meci mai proaste, încheind cu brio de fiecare dată.
În ceea ce privește greutatea, s-a căzut de acord ca meciul meciul să aibă loc la 136 lb, adică între categoriile light si super light la care au activat în ultime vreme Davis și Garcia. Showtime va transmite meciul în regim pay-per-view, prețul nefiind încă anunțat, dar mă aștept ca organizatorii să profite la maxim de armatele de fani ai celor doi din social media, care nu se vor uita la bani când își vor lua dreptul de a-l vedea pe rival umilit.

Cred ca cel mai bine pt noi ar fi sa câștige Davis. Și sincer, cred ca el va câștiga.
Haney va trebui să-și apere centurile la un moment dat, iar la coada așteaptă Loma, Shakur Stevenson și câștigătorul acestui meci. Pt noi va fi un adevărat regal pugilistic indiferent de oponentul ales pt Haney.
Pana atunci, ma bucur ca s-a stabilit acest meci și așteptăm să vedem ce ne mai rezerva 2023.
Si eu tot pe Davis il vad invingator din duelul asta, dar la cum i-a evoluat cariera pana acum, nu-mi fac iluzii ca va accepta toate provocarile de acum inainte.