Tags

Sunt momente în care regret că nu am un mai mare talent scriitoricesc pentru a putea îmbrăca în cuvintele potrivite lucruri remarcabile ce se petrec sub ochii mei, iar acesta, de după prestația uluitoare a lui Ionuț de sâmbătă, este categoric unul dintre ele. După zece reprize halucinante, mi-aș fi dorit să am vocabularul și talentul unui Bert Randolph Sugar, A.J. Lielbling sau măcar a lui Thomas Hauser pentru a putea cuprinde adevărata dimensiune a celor văzute și simțite.

Spunea George Bernard Show că omul rezonabil se adaptează la lume în timp ce omul nerezonabil încearcă încontinuu să adapteze lumea după sine, prin urmare, progresul ține de omul nerezonabil. Contradictoriu, dar incontestabil. Privit prin această lentilă, Ionuț Băluță este fără doar și poate nerezonabilul care refuză în mod repetat să se adapteze la o lume strâmbă și își crează propria realitate plonjând în abis cu plasă de siguranță doar munca onestă, evoluând în conformitate cu valorile care stau la baza înaltei performanțe și confirmând de fiecare dată când învinge sorții că poți reuși dacă ceilalți nu au încredere în tine, dar nu poți reuși niciodată dacă tu nu ai încredere în tine.

Este incredibil ce reușește băiatul ăsta pe ringuri ostile, luptând împotriva speranțelor locului, a arbitrilor și a miilor de suporteri înfocați, la fel ca spartanii neîntrebând câți inamici sunt ci unde se află ei? Dacă până acum faptele lui erau demne de un roman SF, ce a făcut sâmbătă seara depășește orice imaginație. Pus la podea de două ori în prima repriză în urma unor lovituri extrem de dure, zdruncinat din nou în repriza a treia de o contră care i-a luat picioarele, Ionuț reușește să se reseteze de fiecare dată și să reintre într-o încleștare pe viață și pe moarte cu un adversar ce avea un procent de knockouturi de 90%, pe care-l pune la rândul lui să asculte pentru prima oară în carieră numărătoarea arbitrului în repriza a noua după o combinație prelungită încheiată cu un croșeu de dreapta ce i-a ciupit bărbia, trăgându-i preșul de sub picioare.

Până în ultima secundă a meciului, loviturile sunt date fără oprire, dăruirea e dincolo de limite, instinctul de conservare inexistent și sângele șiroind de pe ambele fețe. Amar al englezului, mai dulce al lui Ionuț, pentru că finalul, ca o eliberare din infern, avea să consfințească victoria lui pe două cărți de arbitraj, suficient pentru a-i fi ridicată mâna și recompensa încă o dată curajul nebunesc de a intra în cușca leului cu mâinile goale. Cu brațul ridicat și Anglia din nou la picioare, deja se gândește la noul adversar. Probabil tot neînvins, posibil tot englez. Altfel n-ar mai fi palpitant.

Am arătat în trecut că indicele de dificultate al adversarilor săi este cel mai ridicat din toate timpurile pentru vreun pugilist român. Palmaresul combinat al ultimilor șapte oponenți însumează acum un uluitor 95-4-2, adică 95 de victorii, 4 înfrângeri și 2 meciuri terminate la egalitate. Război după război, misiune imposibilă după misune imposibilă Ca să avem un punct de reper, numărul unu de la super bantamweight, Stephen Fulton are un record de 142-8-3.

La 29 de ani, Ionuț este de departe cel mai bine clasat boxer român, atât ca loc în clasamente cât și în calitatea prestațiilor. Mai mult, e un exemplu despre cum poți ajunge în top prin efort cinstit și fără a urma scurtături. Probabil tocmai de aceea e ignorat în continuare de o presă de sport preocupată de un fotbal falimentar calitativ și moral și de o societate avidă de frivolitate și consumatoare de cancan.

Rămâi nerezonabil Ionuț, trăiește-ți visul în continuare, arată-ne că se poate! Îți mulțumesc pentru lecția continuă de încredere în forțele proprii, chiar și atunci când acest lucru pare nebunie.