La 44 de ani, fost campion mondial în 8 categorii de greutate, fapt unic în istoria boxului, băiatul bun al boxului, filipinezul Manny Pacquiao, își dorește exact ce îi lipsește, o medalie olimpică. Pentru asta, a lansat în spațiul public dorința de a participa la Olimpiada de la Paris de anul viitor. Lucru nu foarte simplu, având în vedere că din cauza vârstei nu va putea participa la turneele de calificare, rămânându-i doar turneele mondiale sau unul din cele 5 locuri alocate prin regula universalității, o politică a Comitetului Olimpic menită să asigure participarea atleților din țări care nu au reprezentare prin criteriile de calificare desemnate.

Manny Pacquiao s-a retras din activitate în 2021 după dureroasa înfrângere la Yordenis Ugas, revenind pentru un meci demonstrativ anul trecut și vânând în continuare revanșa la rivalul Floyd Mayweather.

La olimpiada de la Beijing din 2008, deși neparticipant, a fost portdrapelul țării sale.

Începând cu anul 2016, li se permite și boxerilor profesioniști să participe la Jocurile Olimpice, la Tokyo din cei 186 de participanți ai nobilei arte, 43 trecând și prin ringul profesionist, cel mai bun rezultat obținându-l uzbecul Bakhodir Jalolov, care a câștigat medalia de aur la categoria supergrea după ce l-a învins în finală pe reprezentantul Statelor Unite, Richard Torrez.

Au fost însă și profesioniști care amețiți de visul olimpic s-au făcut de râs și îi amintesc aici pe  Amnat Ruenroeng care la Rio în 2016 a luat un knockout în turul doi de la francezul Sofiane Oumiha, Maïva Hamadouche care și-a luat-o și ea la Tokyo de la o finlandeză de 40 de ani sau Nina Radovanovic care venită din postura de campioană mondială a fost învinsă înainte de medalii.

Are Manny vreo șansă dacă printr-o minune se găsește portița care să-i dea voie să participe la Paris? Datele problemei nu-l avantajează. Va avea 45 de ani, ca profesionist a boxat ultimii ani din carieră la 66 de kilograme, aflându-se între categoriile olimpice 63.5 și 71 de kilograme, la prima fiind greu de crezut că mai poate ajunge iar pentru cea de-a doua fiind prea mic. Dar vorba aia, omul a mai făcut și alte lucruri imposibile la viața lui.