Tags

, , ,

Privită în ansamblul ei, gala Dracula Boxing Show de la Brașov a fost din punctul meu de vedere una peste așteptări atât ca organizare cât și ca și calitate a actului pugilistic exprimat între corzi. Toți favoriții și-au respectat statututul obținând victorii convingătoare, e drept, în fața unor adversari aflați considerabil sub nivelul lor, dar așa cum spuneam în prefațarea galei, în sărăcia ce sufocă boxul nostru profesionist, pare de prost gust să mai ai și pretenții.

Sigur că mi-aș fi dorit adversari cât mai apropiați de nivelul sportivilor noștri, dar asta înseamnă imagine, marketing, educarea spectatorului, toate materializate în bani. Privim cu jind peste gard la vecinii de la kickbox cum reușesc să umple săli de mii de oameni, dar trecem peste faptul că și acolo a fost un proces de ani mulți până s-a ajuns la asta. Boxul e la momentul acesta la noi un sport cu care u prea vrea nimeni să își asocieze imaginea și pentru a-l face altceva, lucrurile ar trebui luate de la baza. Dar să revin la gală.

Am văzut în primul meci doi compatrioți dornici de pumni, Chiriac Marian și Radu Marian schimbând lovituri serioase până la întreruperea partidei din repriza a doua, cauzată de o ciocnire involuntară ce a provocat o tăietură pe arcada lui Radu.

Viorel Simion, ajuns la 41 de ani, a arătat că îi sunt suficiente amintirile pentru a bate noul val, jucându-se cu mult mai tânărul Alexandru Ioniță timp de șase reprize și obținând o binemeritată victorie unanimă. A fost plăcut să-l văd iarăși simțindu-se bine în ring, în ultimii ani fiindu-mi dat să-l văd doar în meciuri de vânzare a palmaresului în fața unor adversari mult mai buni și în fața cărora a fost adus să piardă. Viorel merită respectul nostru pentru modul în care a luptat să supraviețuiască într-o lume condusă de interese.

Puține de spus despre meciul orădeanului Alexandru Jur. Susținut de o asistență numeroasă, Jur l-a pulverizat pe Alaptug Kanli Hasan chiar cu primele combinații de directe, fiind evident din primele secunde că turcul este în sportul greșit, absolut toate mișcările lui fiind în neconformitatea cu rigorile boxului. Dacă Hasan are vreun prieten adevărat pe lumea asta, ar trebui să-i sugereze urgent reconversia profesională. Dar important este că Alexandru a câștigat, oferindu-le susținătorilor momente de bucurie și convingerea că drumul de la Oradea la Brașov li s-a meritat.

Cele mai importante meciuri ale serii i-au adus în ring pe Daniel Buciuc și Bogdan Dinu care au avut de înfruntat adversari din Turcia respectiv Ukraina. Turcul lui Daniel, deși limitat tehnic a rezistat mult mai mult decât mă așteptam, arătând curaj la fiecare început de repriză când în ciuda sângerării abundente alegea sa revină în joc. Daniel l-a controlat în fiecare secundă controlând distanța foarte bine și alegând parcursul. Pe măsura trecerii timpului, tot mai sigur pe el, a mărit presiunea și volumul loviturilor periculoase, până când în repriza a 7-a a fost prea mult pentru temerarul Ozturk Enez.

Bogdan Dinu l-a lovit din toate pozițiile pe Krolenko, care a fost o nucă destul de greu de spart. Numărul înfrângerilor înainte de limită (2) din totalul meciurilor pierdute (12) îl recomandau ca bun încasator, renume pe care și l-a respectat și la Brașov. A ieșit chiar la atac în câteva momente lansând croșee largi de duminică cu speranța că va fi recompensat de providență. Nu a fost cazul și Bogdan și-a continuat asaltul până în repriza a cincea când arcada dreaptă l-a trădat pe ucrainean consfințind victoria prin knockout tehnic a favoritului.

Concluzionând, a fost o gală cum ar trebui să mai fie.