Când un clovn se mută într-un palat, el nu devine rege, ci palatul devine circ.

Se spune că boxul, această metaforă perfectă pentru viață, nu va dispărea niciodată. El doar va trece prin vremuri mai mult sau mai puțin tulburi. Și a trecut. Au fost amenințări cu suspendarea, colaborări cu Mafia, aranjamente infame. Dar niciuna din aceste calamități nu a reușit să afecteze coloana vertebrală a acestui sport cu pretenții nobile. Esența a rămas înfruntarea onestă dintre om și om, lupta dusă în slujba principiilor. Ali s-a bătut pentru egalitatea în drepturi, Pacquiao pentru ajutorarea defavorizaților, Duran, Chavez, Teofilo Stevenson pentru popoarele pe care le reprezentau. Cei mai populari boxeri ai istoriei au purtat pe umerii lor responsabilitatea imensă a reprezentativității. Pumnii lor au purtat în timp speranțele a sute de milioane de oameni în numele cărora luptau.

Foamea de circ a marelui public a fost tot timpul prezentă și ea dar nu a reușit să domine. Conceptul de luptă demonstrativă, sau exhibition s-a născut pentru a satisface dorințele perverse a derapaților de la normalitate. S-au bătut om cu cangur, uriași cu pitici, boxeri cu wrestleri, dar aceste momente au rămas în timp la periferia memoriei fiind îngropate de adevăratele clipe de glorie ale unui sport care a învins proba timpului. Privind în oglinda retrovizoare, vedem că de cele mai multe ori veteranii au ales să “moară” în luptă cu colegii de suferință, viitorii campioni merituoși. Chiar și cei care au ales să lupte la vârste venerabile, s-au retras în cimitirul elefanților, alături de cei asemeni lor. Joe Luis și-a luat adio în fața lui Rocky Marciano, Mauhammad Ali s-a lăsat maltratat de Larry Holmes și Leon Spinks, Oscar De La Hoya i-a predat ștafeta lui Manny Pacquiao.

Ce vedem că se întâmplă zilele acestea nu are legătură nici cu onoarea nici cu moștenirea. Ciudați propulsați de hoarde de lăicuitori fără discernământ s-au viralizat contra naturii și au virusat tot ce și-au propus să atingă, inclusiv boxul. Am refuzat să scriu pe acest blog despre lupte care nu au de-a face cu spiritul nobilei arte. Am sperat că flagelul acceptării anormalului ca firesc va dispărea, dar el s-a întins tot mai vorace. Viralii vând cărți, joacă în filme, fac milioane din live-uri oripilante pentru bun simț și gramatică.

Știrea de azi, conform căreia Mike Tyson, ajuns la 57 de ani va coborî de pe soclu pentru a împărți ringul cu youtuberul Jake Paul a venit să confirme absurdul vremurilor formei fără fond, al ambalajului care disprețuiește conținutul. Când un clovn se mută într-un palat, el nu devine rege, ci palatul devine circ. Băiatul ăsta care s-a apucat de ceea ce îi spune el box acum patru ani, are nouă victorii la anonimi și o înfrângere la netalentatul frate al lui Tyson Fury, Tommy, după opt reprize de o hidoșenie epică, fiind clasat pe un locul 112 la categoria cruiser și câștigând până acum mai mult decât majoritatea legendelor acestui sport în întregile lor cariere. O ofensă adusă luptătorilor adevărați, o flegmă frontală în fața celor care și-au sacrificat viețile între corzi.

Despre meciul cu Mike Tyson? O parodie care indiferent de rezultat, în afară de bani, nu înseamnă cu adevărat pentru nimeni nimic. Circul rămâne circ, indiferent câte bilete au fost vândute.