
Din păcate toate cele trei sportive rămase în competiție au fost învinse în sferturile de finală, ratând accesul la medalii și obiectivul propus de delegația noastră, una – două medalii.
Steluța Duță își face ieșirea de pe scena internațională cu o înfrângere în fața ucrainencei Olha Shalimova după un meci urât, incâlcit, cu câte două puncte de penalitate de fiecare parte și extrem de puține lovituri clare. Sportiva noastră a părut frustrată pe întreaga durată a meciului, așa cum a arătat și la ultimele competiții, învinovățind arbitrii pentru lipsa de claritate a boxului său. Dar chiar dacă ultima perioadă nu a fost cea mai fericită, asta nu îi șterge numeroasele performanțe realizate în remarcabila ei carieră, lucru pentru care nu pot spune decât un mare: Multumim, Steluța!




