Sâmbtătă la Ekaterinburg, Rusia, s-a încheiat Campionatul Mondial de Box al seniorilor, ediția 2019. Așa cum boxul amator ne-a obișnuit de-a lungul timpului și aici au fost controverse, meciuri frumoase și mai puțin frumoase, decizii în marea majoritate corecte dar și unele dubioase (una întoarsă în favorea gazdelor după terminarea partidei și anunțarea învingătorului).

Ca o concluzie generală, am văzut un box nereformat suficient în care spectacolul e sufocat în continuare de pragmatism și subiectivitate. Deși a încercat să se apropie mai mult de boxul profesionist prin renunțarea la căști și schimbarea sistemului de punctaj, numărl mic al reprizelor, lipsa luptei din apropiere și modul destul de neclar în care judecătorii decid câștigătorul unei runde, scade mult din spectacol.
Modul de luare a decizie în cazul meciurilor întrerupte prematur este de asemenea un capitol care poate da naștere la controverse favorizând sportivul mai tare de cap care chiar dacă nu e mai valoros, dacă pornește bine și își ciocnește adversarul la momentul potrivit, poate ieși învingător independent de decalajul valoric.
De asemenea, măsura ce permite sportivilor ce au trecut la profesioniști să boxeze și în competiții de amatori, a dus în loc de creșterea gradului de spectaculozitate așa cum probabil s-a dorit, la creșterea celui de periculozitate prin dezechilibrul creat între competitori, consecința cea mai evidentă fiind knockoutul devastator suferit de reprezentantul SUA la categoria + 91 de kilograme în fața uzbekului Jalolov Bakhodir, care are și 6 meciuri la profi în Statele Unite, toate câștigate înainte de limită. Continue reading