Tags
Azi nu e despre Vasyl Lomachenko, care deși a luptat în această dimineață, a avut o evoluție care i-a arătat mai degrabă vulnerabilitățile decât punctele tari. Nu e nici despre William Zepeda, ce a făcut un meci incredibil în fața lui Jojo Diaz, lovind necontenit timp de douăsprezece reprize și nici despre băieții noștri care s-au bătut în gala de la Cluj, la care am fost, dar despre care îmi e greu să găsesc cuvinte potrivite și care să nu doară.
E despre un boxer care a învins un adversar mult mai dificil decât cei din ring, Timpul. E despre Kiko Martinez. La optsprezece ani de la debut și cincisprezece de când a atras atenția lumii asupra sa învingându-l în Dublin în chiar prima repriză pe Bernard Dune (24-0-0) într-un meci în care cota la pariuri pentru victoria lui în rundul inaugural era de 66/1, micuțul spaniol continuă să urce cu perseverență aceeași scară și să uimească. A adunat 44 de victorii, 11 înfrângeri, răni care au șocat opinia publică (vezi pozele de după meciul doi cu Josh Warrington), operații chirurgicale ce nu l-au descurajat, dar și respectul unei lumi întregi pentru atitudinea de care a dat dovadă de-a lungul timpului.
Continue reading
