Tags

Mesajul următor e pentru băieții și fetele din lotul național de box, care de azi încep la Londra bătăliile pentru calificarea la Olimpiadă:
“Armata mea a câștigat pentru că a știut pentru ce luptă” spunea Oliver Cromwell.
Diferența dintre campioni și ceilalți, este că primii au găsit acel ceva pentru care sunt dispuși să-și dea viața și o fac cu fiecare ocazie ce li se iveste.
Excelența nu înseamnă șă fii cel mai bun, ci să dai tot ce ai mai bun din tine. Dați totul și rezultatul va avea grija să vină de la sine.
Nu vă îngrijorați pentru rezultat ci mai degrabă pentru că nu v-ați asumați suficiente riscuri. Durerea unui pumn încasat e mult mai mică decât amărăciunea regretului că ai fi putut mai mult.
Luați presiunea ca pe un privilegiu. Ea înseamna ca ați ajuns sa evoluați la cel mai înalt nivel. Folosiți-o ca energie suplimentară.
Tot ce s-a întâmplat până acum în viața voastră v-a adus în acest punct. Ați făcut sacrificii mari ca să ajungeți aici. Meritați să fiți aici. Nu cedați niciun centimetru de ring fără luptă. Sunteți la un pas de visul suprem.
Țineți minte: NIMENI NU VĂ POATE FACE SĂ VĂ SIMȚIȚI INFERIORI FĂRĂ ACCEPTUL VOSTRU.
Impuneți ritmul, conduceți lupta, decideți când loviți și când lovește adversarul. Țineți-vă oponenții în zona de discomfort, faceți-i să lovească atunci când nu sunt pregătiți și veți avea avantaj asupra lor. Fiți deciși și decisivi în acțiunile voastre.
Când sunteți obosiți amintiți-vă că și el e la fel de obosit. Atunci loviți mai tare și arătați-i că nu sunteți dispuși la concesii, că azi, pe aici și peste voi nu se poate trece.
Puteți cu mănușile să vă scrieți singuri povestea. Pentru asta trebuie să faceți fiecare secundă să conteze, să nu lăsați niciun atac fără ripostă, să fiți agresivi și să aveți încredere deplină în voi și în instinctele voastre.
Nu uitati ca de cele mai multe ori diferenta dintre victorie și înfrângere este că nu te-ai dat bătut.
ACUM E MOMENTUL, ACESTA E LOCUL
HAI TRICOLORII! HAI ROMÂNIA!
P.S. Domnilor antrenori: “O armată de lei condusă de o căprioară nu e o armată de lei” – Napoleon. Asumați-vă și dumneavoastră responabilități, țineți spatele sportivilor cu sfaturi care să facă diferența. Nu sunteți acolo doar ca să le dați apă la pauză. Faceți-i să simtă că au un sprijin de nădejde în colț. Veniți cu soluții rapide și eficiente. Fiți atenți la scor. Punctajele se afișează după fiecare repriză. Aflați-le și ajustați strategia în funcție de ele.