Tags
Dubla campioană olimpică de la amatori, britanica Nicola Adams a dat de greu la cel de-al șaselea meci susținut la profesioniști, fiind salvată de arbitri (unul dintre ei fiind compatriotul nostru Mihai Leu) de la o înfrângere rușinoasă.

Deși a întâlnit o sportivă mult inferioară fizic și valoric, Adams a fost dominată autoritar de stilul agresiv al mexicancei, care a dat de-a lungul celor 10 reprize cele mai clare lovituri și a făcut mai mult decât suficient pentru a câștiga.
Dar cum se întâmplă de multe ori în box, arbitri au echilibrat din pix ceea ce campioana nu a reușit cu pumnii. Mihai Leu, căruia i-am apreciat judecata în alte dăți în care era la mijloc un sportiv influent, a văzut de această dată alt meci, fiind cel mai departe de adevăr cu un halucinant 97-93 pentru britanică considerat “absurd” de cei de la boxingscene.com. Arbitrul englez a punctat egal 95 în timp ce neamțul Barabas a fost singurul care a respectat realitatea din ring cu acel 96-94 în favoarea Mariei Salinas finalul confințind un egal nemeritat pentru englezoaică. Punctajul specialistului ESPN a fost 97-93 pentru Salinas.
Huduielile de la anunțarea deciziei au fost doar o slabă consolare pentru sportiva al cărui drept la glorie i-a fost refuzat de un box în care influența bate de prea multe ori competența.