De la adoptarea regulilor marchizului de Queensberry în 1884, peste 500 de boxeri au plătit cu viața curajul de a urca în ring.

Invariabil, la fiecare meci de box, locul cel mai bun în sală îl are EA. Stă liniștită în jurul ringului, observând cum oamenii aleg să-și facă rău unul altuia iar atunci când vine vremea, își întinde infam brațele pentru a-și lua tributul.

Tragediile ultimelor săptămâni au readus în primplan acea latură a nobilei arte pe care cei care-i conduc destinele se străduiesc din răsputeri s-o țină ascunsă și să-i minimizeze anvergura. Încă doi tineri au căzut sub ploaia de lovituri în cursa spre o viață mai bună. Doi tineri care pentru ei, manageri fără scrupule sau promotori ca văd meciurile din spatele unor ochelari mai scumpi decât bursele celor pe care-i exploatează, nu însemnau nimic dar care  pentru familiile din care făceau parte, erau totul.

Mesajele de compasiune sună atât de fals într-un mediu care pune sănătatea sportivului  la coada priorităților, unde ultimele reglementări pentru siguranță se pierd în negura timpului dar care admite deshidratarea până la dezumanizare și dopingul ca pe normalități cotidiene. Continue reading →