• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Tag Archives: ostarina

DeGale e convins că Bute a fost “contaminat” și la meciul cu el

04 Wednesday Jan 2017

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 5 Comments

Tags

doping, James DeGale, Lucian Bute, ostarina

James DeGale s-a declarat foarte puțin surprins de rezultatele testelor antidoping în cazul lui Lucian Bute, suspectând că românul a fost sub efectul substanțelor interzise și la partida dintre ei, pe care DeGale a câștigat-o la puncte, dar în care Lucian a revenit spectaculos în ultima repriză.

james-degale-v-lucian-bute

După lupta noastră din Canada, pe care am câștigat-o, mi-am zis, omul ăsta ia ceva. În primul rând pentru că antrenorul lui era unul, nu-mi aduc bine aminte cum îl cheamă, Heredia sau așa ceva. Văzând modul în care a terminat lupta, loviturile incredibile pe care le-a încasat în acel meci … a fost incredibil. Așa că, să fiu cinstit, nu a fost o surpriză pentru mine.

DeGale face referire evident la Memo Heredia, cel despre care am mai scris pe acest blog, cel mai bun chimist dintre antrenori și cel mai bun antrenor dintre chimiști. Numele cu care a lucrat de-a lungul vremii spun totul depre succesul metodelor sale: Juan Manuel Marquez, Jean Pascal, Brandon Rios.

Lucian Bute a fost depistat pozitiv la ostarină, o substanță interzisă cu mulți ani în urmă, ce are efect asemănător steroizilor anabolizanți. După ce și proba B a căzut, stafful canadian a avansat varianta contaminării unuia dintre suplimentele administrate, Dynamita, aruncând pisica în curtea companiei care a produs amestecul. În cele din urmă Lucian a scăpat cu 6 luni de suspendare plus o donație compensatorie de 50 000 de dolari.

Povetkin dopat cu ostarină. Lupta cu Bermane Stiverne anulată

17 Saturday Dec 2016

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 7 Comments

Tags

Alexander Povetkin, Bermane Stiverne, doping, meci anulat, ostarina

povetkin-stiverne-weights-9

Alexander Povetkin ar fi trebuit să lupte în seara asta cu Bermane Stiverne în ceea ce ar fi trebuit să fie revenirea sa la vârful categoriei, dar meciul a fost anulat cu doar câteva ore înainte de gongul de start. Motivul? Unul din testele antidoping făcute de rus a fost găsit contaminat cu …. OSTARINĂ.

Nu mai departe de luna mai, Povetkin trebuia să boxeze contra lui Deontay Wilder, partidă ce a fost de asemenea anulată chiar în săptămâna premergătoare desfășurării tot din cauza dopării rusului cu meldonium.

Deși nu a fost dat încă un comunicat oificial, Bermane Stiverne a confirmat furios că lupta nu va mai avea loc: “Sunt dezamăgit de neprofesionalismul lui Povetkin. Cu siguranță meciul nu va mai avea loc. Mă întorc acasă dar cariera mea merge mai departe. Cred că voi fi următorul challenger obligatoriu al lui Deontay Wilder.”

Și uite așa se duce de râpă o carieră ce părea la un moment dat mai mult decât promițătoare. Probabil că vor urma scuzele de rigoare și eventual explicațiile pe care acum nu le va mai crede nimeni.

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • S.T. Gordon-cel mai misterios campion mondial din istorie
  • Flavius Biea a rezistat mai puțin de două minute în fața lui Josh Kelly. Imediat după meci românul și-a anunțat retragerea
  • 'Il Capo' atacă din umbră: Ionuț Băluță preia main event-ul de la Birmingham
  • Nou scandal de doping în box: Jaime Munguia testat pozitiv după victoria cu Surace
  • Delicious Orie, de la promisiune olimpică la o retragere neașteptată
  • Dramă la Londra. David Allen face dreptate cu un knockout brutal asupra lui Johnny Fisher în revanșă (video)
  • Bivol - Beterbiev III: Epilogul unei rivalități epice
  • Decizie scandaloasă în Navarrete - Suarez sau când forțele întunecate ale boxului se unesc și modifică realitatea
  • Devin Haney pus la zid de Oscar De La Hoya
  • Revanșa Garcia - Haney, de la inevitabilă la improbabilă

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (186)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Owen Wilkerson's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Nicholas Franco's avatar
  • Unknown's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • jurnaldecafenea's avatar
  • Immerse Food's avatar
  • Cayden Carlson's avatar
  • Jada Sloan's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...