Campionii căută mereu o cale de a învinge în timp ce învinșii căută scuze

Sunt convins că celor mai multor dintre voi numele Károly Takács vă e străin, așa cum mi-a fost și mie până nu i-am găsit fascinanta poveste în cartea lui Brian Johnston – Arete, atinge-ți potențialul eroic.

În 1938, tânărul de 28 de ani Károly Takács era în topul mondial al trăgătorilor în proba de pistol viteză 25 de metri. Câștigase de mai multe ori campionatul național și turnee internaționale, fiind unul dintre favoriții la aur la olimpiada din 1940. La Jocurile Olimpice din 1936 îi fusese refuzat accesul din cauza faptului că era doar sergent, restricție anulată după Berlin.

Cu doar câteva luni înainte de data la care fuseseră stabilite Jocurile Olimpice din 1940 (ele fiind ulterior anulate din cauza războiului), în timpul unui antrenament, o grenadă defectă explodează și îi face praf brațul drept lui Takács și totodată și visul olimpic. După o lună de spitalizare Takács decide să nu se dea bătut. Avea atitudinea de învingător, avea dorința și determinarea de a reuși și mai avea un braț sănătos.

Deși era dreptaci din naștere, începe să tragă cu stânga. Luni de zile exersează pe ascuns, fără ca nimeni în afară de el să știe ce face. În 1939 își face apariția la Campionatul Național al Ungariei. Este întâmpinat de ceilalți trăgători cu compasiune pentru situația lui și cu mulțumirile că a venit să ăi vadă trăgând. Spre marea lor surprindere, Takács spune “Nu am venit doar să privesc, am venit să concurez“. Și a câștigat.

La 38 de ani, participă la Olimpiada de la Londra din 1948 câștigând medalia de aur, învingându-l pe campionul mondial en titre și stabilind un nou record mondial. Repetă figura la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952 unde pe lângă aurul ca sportiv câșigă și argintul ca antrenor al lui Szilárd Kun. Participă și la Melbourne în 1956 fiind clasat al optulea. Mai ia un bronz la mondialele din 1958, încheindu-și cariera și cu o impresionantă salbă de 30 de titluri naționale. Ce ar mai fi de adăugat?

Takács și-a revenit într-o lună de zile. În ring, dacă ești pus la podea, ai doar zece secunde să o faci. Viața din fericire îți dă de cele mai multe ori mai mult timp la dispoziție pentru a te decide dacă o iei pe calea autocompătimirii sau pe cea a redescoperirii de sine. Pentru că, fiecare în felul nostru, atingem gloria nu prin a nu cădea niciodată, ci prin a ne ridica de fiecare dată când cădem.