Tags

, , , ,

butepascal(fr.canoe.ca)Jean Pascal a anunţat că şi-a încheiat colaborarea cu GYM, cei care i-au condus destinele în ultimii ani. Din punctul lui de vedere problema iremediabilă a reprezentat-o incapacitatea grupului condus de Yvone Michele de a-i face un meci mare în timp ce Michel a spus că Pascal a cerut prea mulţi bani pentru partida cu Tavoris Cloud care era foarte aproape de a fi parafată pentru 27 septembrie în Canada.

Acest divorţ ar putea fi benefic din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Pascal are acum cale liberă pentru meciul orgoliilor cu Adonis Stevenson. Statutul actual al lui Stevenson, nu-i convine deloc, mai cu seamă că el l-a bătut pe actualul campion de două ori la amatori. Ar fi partida perfectă pentru Canada în acest moment,  cu potenţial de a depăşi în popularitate întâlnirea Pascal-Bute.

În ceea ce-l priveşte pe Lucian, nu ar fi rău să studieze posibilitatea de a intra el pe fir cu Tavoris Cloud. Ar avea timp suficient de pregătire până la sfârşitul lui septembrie, adversarul este perfect pentru revenirea în atenţie şi în plus, cred că  ar fi o luptă mai mult decât atractivă pentru televiziuni, HBO fiind prima în listă.