Un concept valabil în sport și nu numai este că atât performanța cât și contraperformanța nu apar de pe o zi pe alta. Ele au nevoie de timp și de acțiunea sau lipsa de acțiune a omului pentru a se manifesta. Din tot acest proces, câștigători sunt aceia care știu să citească semnele prevestitoare și schimbă macazul la timp.

Din păcate. în cazul sportului românesc în general și a boxului ca și caz de studiu particular, strategia de prevenire a eșecului lipsește cu desăvârșire. Prea obosiți de goana după funcții și gradații, cei mandatați să conducă aleg cel mai adesea inerția ca principal motor. Merge cât merge, iar când nu mai merge, găsim explicații. Doar sunt o mulțime de oameni și situații nefavorabile pe care se poate da vina pentru nerealizarea obiectivelor. De la fostul conducător și până la complotul astral împotriva neamului românesc, se așterne o întreagă plajă de motive din care șefii îmbrățișează câteva care să le țină de cald scaunele până la următoarele alegeri.

În tot acest timp, alții progresează, se adaptează, iar decalajul dintre noi și ei sporește. La fotbal ne chinuim cu Insulele Feroe pentru că, nu-i așa, nu mai sunt echipe mici. În handbal, suntem zmei doar la bătăliile dintre noi iar la înot și atletism contăm în ultimii ani doar la completarea culoarelor.

Cât privește boxul, lucrurile stau și mai rău. La profesioniști am stat ani buni pe spatele lui Lucian Bute fără a căuta alternative, timpul pe care noil îl consumam ca să ne îmbătăm cu victoriile lui, fiind folosit de alții ca să-și pună pe baze solide ringurile din tările proprii. Ungurii au semnat contracte cu câteva televiziuni naționale rezultatul fiind 46 de gale organizate în acest an, bulgarii au intrat și ei în horă organizând 7 gale, moldovenii au înființat Asociația Națională de Box Profesionist cu ajutorul căreia vor să-i promoveze pe cei câțiva boxeri care o reprezintă. Belgia a organizat în 2015, 23 de gale, Bosnia 5 iar Croația 14. Noi? Una singură.

La amatori ne îmbătăm cu medalii despre care, fără a scădea din meritele sportivelor, am explicat pe larg într-un post trecut în ce condiții au fost obținute. Spuneam atunci că urmează mondialele care nu anunță nimic bun, dar eram acoperit de emfaza cu care se anunțau obiectivele de către conducătorii lotului: 3 medalii mondiale. Rezultatul? Puțini sunt dispuși să și-l aducă aminte și mai puțini dispuși să răspundă pentru el.

Zilele acestea se desfășoară la Baku prima ediție a Jocurilor Europene, un fel de olimpiadă mai mică. Majoritatea boxerilor noștri au pierdut din primul tur. Zero medalii și o mulțime de înfrângeri. Ca de obicei în astfel de momente, o liniște complice se va lăsa peste țară în speranța că timpul și promisiunile pentru următoarea competiție vor șterge cât mai repede amintirea neplăcută a prezentului. Dar această liniște și lipsă de reacție nu fac decât să pregătească terenul contraperformanțelor viitoare.

Dar consecvenți, vom alege încă o dată să ignorăm mesajele de avertizare, ca să ne mirăm mai apoi contemplativ și autovictimizant cât de rău ne-a lovit trenul și soarta.