A trecut și cea de-a doua gală organizată în țara noastră în acest an și putem spune că din punct de vedere al boxului profesionist desfășurat în spațiul carpato-danubian, anul s-a cam terminat. Suntem din acest punct de vedere la egalitate cu țări precum Egipt, Lituania sau Gabon, peste Belize, Benin, Botswana, Bermuda, Burkina Faso sau Haiti care au reușit să organizeze doar o gală și sub Laos, Malawi (4 gale), Belarus, Honduras (6), Bulgaria (9), Republica Cehă (13), Croația (18) sau Ungaria (75). Dacă ne raportăm la marile puteri, situația e hilară iar diferența astronomică: Italia (131), Germania (127), Anglia (223). În fine, ăștia suntem, așa defilăm.

Ce aș putea spune după gala de săptămâna trecută? Că Cristian Ciocan e pregătit mult sub potențialul său, că Viorel Simion și Sorin Tănăsie merită o soartă mai bună, că despre Cezar Juratoni și Amansio Paraschiv încă e prea devreme să vorbim și că avem un corp de arbitri de box profesionist sub orice critică. Să le iau pe rând:

Cristian Ciocan pare că se reconstruiește pe aceeași strategia pe care a avut-o înainte de înfrângerea cu Tyson Fury, cu partide pe teren sigur, arbitrii autiști și adversari care trăiesc din amintiri, cel mai probabil în speranța unui alt meci de sacrificiu. Limitându-mă strict la evoluția sa, eu cred că boxeză sub potențialul său. Pregătit adecvat, cu un control mai bun al greutății și cu puțin accent pe mobilitate și gestionarea distanței, am convingerea că poate oferi mai mult în ring.

Omul care i-a ales adversarul lui Viorel Simion, nu ar trebui să mai calce niciodată în jurul unui ring de box. Să pui în fața unui boxer de top mondial un băiat cu fizicul și tehnica maghiarului, e echivalent în termeni nepugilistici cu o tentativă de omor calificat. Doar milostenia românului a făcut ca partida să nu se termine cu o dramă, Viorel abordându-l în regim de sparring ușor, cu multe lovituri la corp, date la relanti și fără a urmări să-l “spargă”. O întâlnire ce nu ar trebui să aibă loc niciodată pe un ring de box.

Și partida lui Sorin Tănăsie a fost una debalansată, dar situația a fost mai puțin gravă decât la Viorel Simion, adversarul, deși debutant, permițându-i lui Sorin să dea mai bine drumul la brațe și să trimită câteva lovituri serioase înainte de aruncarea prosopului în ring.

Lui Cezar Juratoni și Amansio Paraschiv nu pot decât să le doresc seriozitate în pregătire și noroc în carieră.

Din ciclul “pe lângă că suntem săraci, nu avem nici bani”, a ieșit în evidență cu această ocazie corpul de arbitri profesioniști pe care îi avem la dispoziție. Cu tot respectul pentru activitatea dumnealor trecută, prestația la acest eveniment a fost una jalnică. Rezultat al lipsei de orizont și incompetenței cu care a fost tratat boxul profesionist de toți cei mandatați să conducă acest sport, avem la această oră un colectiv de arbitri total depășit, cu o medie de vârstă vecină cu senectutea și cu evoluții care țin mai degrabă de filmele de comedie decât de nobila artă.

În perioada imediat următoare îi avem pe Jo Jo Dan în gala lui Adonis Stevenson,  pe Ronald Gavril pe card cu Floyd Mayweather și pe Silviu Olteanu care mai încearca odată imposibilul. Succes băieți!