Cred că una din principalele probleme în ceea ce îi privește pe antrenorii noștri este lipsa de curiozitate. M-am convins personal de asta atunci când am încercat crearea unui mediu online în care să schimbăm informații utile și doar o foarte mică parte din cei solicitați au dat curs invitației mele. De asemenea mă conving în fiecare zi în care văd rezultatele internaționale ale boxului românesc în cădere liberă. Trist că încă nu s-a priceput că autosuficiența, reticența, infatuarea și blazarea, dăunează grav performanței.

Boxul e un sport al informării continue, o știință care se învață și se fură în același timp. Un exercițiu de ici, o metodă de colo. Fără elementul diversitate, antrenamentele ajung în final să omoare determinarea sportivului. Când am adus într-o sală de box pentru prima oară bureții pe care îi vedeți mai jos la Felix Verdejo (fotografia a 4-a), atitudinea a fost mirare-zeflemitoare. La fel când am împărțit ringul cu elastice sau când am folosit benzile în programul de stretching. Nimeni nu a fost măcar curios să afle cum funcționează ori la ce sunt bune. Statutul de “maestru” cu care sunt pieptănați din toate părțile, îi împiedică să-și vadă realist limitele și să caute progresul. De suferit, nu suferă ei ci sportivul obligat să alerge zeci de kilometri fără orizont sau să facă milioane de abdomene deși îl dor spatele.

Imagini de la antrenamentele lui Felix Verdejo, Diego Magdaleno, Ruslan Provodnikov

foto boxinscene.com