Tags
Ultimele două zile au fost saturate de știrea conform căreia doi oameni au murit în Canada după ce au căzut de la un balcon aparținându-i lui Lucian Bute. Noutatea s-a încadrat perfect cu profilul morbid al televiziunilor noastre, ele preluând-o ca pe pâinea caldă. Pe asta au transmis-o cu toții, aici au fost acasă cu limbajul. Unii l-au trimis pe Lucian în fața justiției, alții au lăsat de înțeles că era chiar balconul lui, fiecare după cât l-a dus capul.
Eu unul am spus mai demult că soluția pentru ca sportivii noștri de top să fie prezenți în prime-time este să-și condimenteze existențele cu derapaje. Dacă Lucian ar fi ales să-i scoată unuia dinții pe stradă sau să se implice în cazuri de interes național ca sânii Nicoletei Luciu ori aventurile Biancăi Drăgușanu, atunci cu siguranță era pe prima pagină și de ce nu, în condițiile astea poate i s-ar fi transmis și meciurile. Dar așa, cu el băiat bun, nu prea se merită transmisiunile. Ce deontologie? Ce interes național? Să joace ursul!
Nici nu are rost sa vorbim despre televiziunile de la noi si tot trustul lor. Nu merita. E vina celor care ii urmaresc cu toate programele lor de nimic. Momentan atat putem.
Altfel sper sa nu il afecteze pe Bute acest incident. Cel mai probabil de apartamentele alea se ocupa ceva firma.
Nu aspectele juridice m-au interesat cand am lansat protestul ci perversitatea mediatica, sufocarea publicului cu bombe fara continut care prezente zi de zi au atrofiat si acele putine urme de consistenta si profesionalism care mai subzistau.
Pai si aspectele juridice sunt incluse. Pentru ca il acuza pe Bute de tot felu de lucruri. Nu mi se pare normal sa acuzi fara sa cunosti circumstantele. Nu e vorba ca arunca cu noroi in el. Ei arunca cu noroi in oricine doar ca sa para ca ceea ce scriu e interesant.Nu merita sa fie patata imaginea nimanui de catre aceste personaje. La noi asta se vinde.
Din pacate ai dreptate.
Cel mai interesant e că despre responsabilități și consecințe a fost citat… Doroftei
:))