Tags

Ultimele două zile au fost saturate de știrea conform căreia doi oameni au murit în Canada după ce au căzut de la un balcon aparținându-i lui Lucian Bute. Noutatea s-a încadrat perfect cu profilul morbid al televiziunilor noastre, ele preluând-o ca pe pâinea caldă. Pe asta au transmis-o cu toții, aici au fost acasă cu limbajul. Unii l-au trimis pe Lucian în fața justiției, alții au lăsat de înțeles că era chiar balconul lui, fiecare după cât l-a dus capul.

Eu unul am spus mai demult că soluția pentru ca sportivii noștri de top să fie prezenți în prime-time este să-și condimenteze existențele cu derapaje. Dacă Lucian ar fi ales să-i scoată unuia dinții pe stradă sau să se implice în cazuri de interes național ca sânii Nicoletei Luciu ori aventurile Biancăi Drăgușanu, atunci cu siguranță era pe prima pagină și de ce nu, în condițiile astea poate i s-ar fi transmis și meciurile. Dar așa, cu el băiat bun, nu prea se merită transmisiunile. Ce deontologie? Ce interes național? Să joace ursul!