Tags

, , ,

Într-un interviu acordat boxingscene.com, Wladimir Klitschko a abordat cauzele eșecului din meciul cu Tyson Fury. Realist așa cum a obișnuit, a pus degetul direct pe rană și a spus câteva adevăruri dureroase pentru el dar folositoare pentru sportivii care au urechi să audă și ochi să vadă.

“Am fost în cea mai bună formă a carierei. Dar oricât de bine ai fi pregătit fizic, nu te va ajuta dacă nu e combinată cu o stare psihologică bună. N-a fost nici o accidentare la mijloc. Pur și simplu nu am putut să-l fixez pentru directele de dreapta iar asta m-a deranjat teribil. Iar când emoțiile încep să te stăpânească, apare o stare de rigiditate.”

Primul mare adevăr: fără o pregătire mentală de excepție poți sabota întregul ansamblu, independent de cât de bine stai din punct de vedere fizic. La acest capitol un rol foarte important este al antrenorului, ori cu Jonathon Banks la colț, ucreaineanul a fost mai mult singur. Cu toate astea, e de neînțeles pentru mine cum la experiența lui, după zeci de meciuri la cel mai înalt nivel în care a avut în față toate genurile de adversari, a clacat mental în fața unui clown.

“Am simțit distanța. Am gândit prea mult. Ar fi trebuit să lucrez din instinct, acel instinct de ucigaș. Am tot așteptat oportunități de a remedia lucrurile.  Am devenit nervos iar asta a adus după sine oboseală, descurajare, confuzie. Țintești, lovești dar cu Fury ținta era in afara razei de acțiune tot timpul.”

Asta cu gânditul e o altă profunzime a sportului cu mănuși. E știut că nivelul cel mai înalt al desăvârșirii pugilistice este acela în care simți loviturile și le trimiți fără a raționa. Ușor de spus, extrem de greu de atins. E cam ca levitația pentru yoghini.

“Cu el,trebuia să vin tot timpul în față, știind că primii doi poate trei pumni vor lovi aerul și abia al patrulea eventual al cincilea vor atinge ținta. Dar n-am făcut asta. Dimensiunea lui, stilul foarte incomod … era foarte precis în aprecierea distanței. Dar cel mai important, a fost în întregime vina mea.

Cel mai important cu adevărat mi se pare asumarea totală a eșecului. Asta mie îmi spune că drumul spre reabilitare poate să înceapă. Mă așteptam oarecum ca după atâtea victorii și ani de supremație, în care simțul realității îți este alterat vrând-nevrând, Klitschko să se alăture listei extrem de lungi de boxeri care au găsit explicații penibile după înfrângeri, ultimul fiind chiar Manny Pacquiao și umărul buclucaș. A fost o surpriză plăcută să văd că bărbăția și simțul onoarei nu l-au părăsit.