Tags
Boxerul român Silvio Olteanu, naturalizat în Spania, va disputa sâmbătă cel de-al 28-lea său meci la profesioniști. Aflat pe locul 95 la categoria 50.8 kilograme, Silvio va da piept cu peruanul Juan Hinistroza (3-5-1) într-o gală ce va avea loc în Fuenlabrada, Comunidad de Madrid.

Amabil ca de fiecare dată, Silvio mi-a transmis gândurile lui înainte de această înfruntare:
Sunt pregătit, încrezător ma simt bine chiar putin mai puternic decat pana acum (nu știu daca-i din cauza vârstei) așa că mă aștept ca totul să iasă ok. E posibil ca după meciul acesta, daca total iese bine, sa fiu pus în poziția de aspirant la titlul european al Uniunii Europene(EBU-EU).
Mult succes!
Ar trebui sa castige relativ usor cu acest adversar.
Se stiu regulile EBU.Nu poti sa lupti pt centurile lor daca vi dupa o infrangere asa ca Olteanu isi pune un W in cadrul ultimului meci ca sa poate sa lupte insa cel mai probabil va trebui sa mearga la campion acasa din nou.
Meciul lui Silvio s-a anulat din cauza ca adversarul sau nu i-a fost reinoita viza medicala.
Urgh.
Asta e.